Se deschid pârtiile Șuior!

Vești bune pentru pasionații sporturilor de iarnă. Pârtiile Șuior din Maramureș se deschid vineri, 15 ianuarie. Instalațiile vor funcționa zilnic, între orele 10:00-20:00.

Stratul mediu de zăpadă măsoară 15-20 cm. Sunt deschise și cazările și restaurantele de la Cota 1.000, precum și snow park-ul.

Pentru cei care încă nu au curaj să urce pe schiuri sau snowboard, la Șuior vă așteaptă cel mai mare parc de distracții de iarnă din nordul țării. Piste de tubing și sărituri pe imensa pernă de aer. Garantăm distracția pentru toate vârstele! Hai la zăpadă! Hai afară! Hai la Șuior!, este mesajul administratorilor.

Complexul schiabil Șuior este dotat cu nocturnă și telescaun. Amplasate pe versantul nordic al Masivului Mogoșa, pârtiile de la Șuior sunt de dificultate medie și au o lungime de 3.600 m.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *