Ski în pandemie

Engelberg

Anul 2020 a fost o încercare dură pentru mulți dintre noi. Încă din primăvară am fost obligați să renunțăm la pasiunea noastră pentru ski și outdoor și să ne concentrăm atenția pe sezonul hivernal 20/21. Din păcate, multora li s-au năruit visele de a mai ieși la schi în afară țării chiar și în acest sezon. Austria, Italia, Franța anunță posibilă deschidere abia pe la finele lunii martie; chiar și așa, nimic nu e sigur. Și totuși există speranță: Elveția. Singură țară din munții Alpi unde s-a schiat în acest sezon, atât în decembrie, cât și acum. Da, schiatul acolo presupune un mic sacrificiu: o perioadă de 14 zile de autoizolare la domiciliu la întorcerea în țară; însă cum mulți lucrează de acasă în această perioadă, acele 14 zile pot fi mai ușor de suportat.

Acces: dată fiind perioada pe care o trăim și restricțiile impuse de anumite țări, cel mai recomandat este accesul cu avion. Autoritățile elvețiene nu impun niciun fel de restricții cetățenilor români care intră pe teritoriul țării (cel puțin la data redactării acestui articol). Indiferent de pe care aeroport alegeți să zburați (Basel, Geneva, Zurcich etc.), accesul spre orice stațiune de schi din Elveția este unul foarte facil. Fie alegeți să închiriați o mașină, fie folosiți rețeaua de trenuri/autobuze (extrem de rapidă și convenabilă – www.sbb.ch). Alegeți-vă stațiunea în care doriți să ajungeți cu mare atenție; nu toate stațiunile funcționează la capacitate maximă și nu toate sunt deschise.

Condiții schi: un sezon excelent în Alpi cu căderi masive de zăpadă care, evident, nu au ocolit nici Elveția. La acest moment, orice stațiune aflată la o altitudine rezonabilă va satisface și cel mai pretențios schior.

Prețuri: pretuile la skipass sunt sensibil mai scumpe decât în țările vecine și se situează între 60-80 Euro (Chf)/zi. Evident, la achiziționarea unui pass pe mai multe zile, prețul scade considerabil. Prețul mediu pentru un apartament cu un dormitor este între 80-100 Eur (Chf)/noapte.

Una din cele mai accesibile stațiuni din Elveția, din punct de vedere al accesului și al prețurilor și cu o zăpadă garantată pe întreg sezonul datorită altitudinii, este Engelberg. Situată în vecinătatea bine cunoscutei localități Lucerne, având un munte împânzit de părții și cu o diferență de nivel de peste 2.000 metri altitudine, poate fi accesată în două ore și jumătate (cu trenul) din aeroportul Basel (aeroport accesibil prin zbor direct din Cluj și Bucureșți). Locul este unul extrem de renumit în rândul practicanților de schi off piste, posibilitățile fiind nenumărate. 

Într-un articol următor voi detalia experiența mea avută acolo în luna decembrie și de ce, dacă iubeșți freeriding-ul, merită să-ti faci un obicei de a vizita anual zona.

Scris de: Radu Solovăstru

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine