Halcyon Făget Winter Trail – sfârșit de ianuarie în alergare!

“Sezonul” de alergat începe bine. Deși mai este ceva timp până când putem vorbi “oficial” de sezonul 2021 în alergarea montană din România, cei ce îndrăgesc acest sport nu ratează niciun moment, eveniment/competiție să se întâlnească, să demonstreze rezultatul zecilor de ore și sutelor de kilometri din antrenamente.

Și au ce demonstra! Alergarea montană în România este în creștere atât că număr de practicanți cât și ca rezultate. Se duce vorba că avem campioană mondială….

30 ianuarie 2021 – Halcyon Făget Winter Trail, poate pentru unii s-a dorit a fi începutul unui sezon plin de competiții, poate pentru alții doar o cursă de alergare pe timp de iarnă, nu știu…

Ceea ce știu este că a fost un moment în care “rachetele” au demonstrat în ce formă sunt… Și ne-au uimit. Dacă în ianuarie, pe zăpadă se scot așa timpi, oare ce an ne așteaptă? Și nu doar “rachetele”, cam toate “motorizatele” în doi timpi (dreptul și stângul) ne-au arătat că să alergat mult în ultima vreme. Și nu au fost puțini.  Halcyon Făget Winter Trail a avut peste 190 de participanți.

Organizatorii s-au pregătit foarte bine. Traseele bine marcate, oameni drăguți, tare drăguți pe trasee, o parcare spațioasă, zona de start, înregistrare, primire kituri și numere a fost bine aleasă și organizată în așa fel încât toți să ne simțim în siguranță și să avem spațiul personal de care avem nevoie. Plus vremea… a fost o zi clasică de iarnă , și asta cred că ne-am dorit cu toții. Era păcat să căutăm zăpadă la sfârșit de ianuarie, ne ajunge că o căutăm acum, la început de februarie.

Halcyon Făget Winter Trail,  eveniment produs și găzduit de  Clubul Sporturilor Montane Rupicapra împreună cu partenerii și sponsorii, ne promite în primul rând un an frrumos și tare interesant în alergarea montană. Sunt sigur! Și că să îmi susțin afirmația vă prezint podiumurile la cele două trasee – Lung și Scurt.

Traseul Lung 15km:

Feminin: Locul 1 – Mutter Ingrid – 1:05:36.52

                Locul 2 – Mălai Viorica – 1:11:38.28

                Locul 3 – Vonica Ghizela – 1:14:07.79

Masculin: Locul 1 – Gyorgy Szabolcs-Istvan – 57:40.01

                Locul 2 – Bălan Nicolae – 57:40.62

                Locul 3 – Anton David – 59:29.77

Traseul Scurt 8km:

Feminin: Locul 1 – Maria Gabrielao Herman – 42:13.40

                Locul 2 – Neda Katalin – 44:27.54

                Locul 3 – Kovacs Katalin – 47:47.44

Masculin: Locul 1 – Tudor Cristian – 33:56.57

                Locul 2 – Timiș Gelu Viorel – 34:10.16

                Locul 3 – Claudiu Gorgan – 34:39.51

Toate rezultatele le puteți găsi aici. Cei de la Rupicrapa au pregătit și multe fotografii, le găsiți pe pagina lor de Facebook. Dacă tot am găsit pagina, eu vă recomand să o urmăriți cât de des se poate. Din experiență anului trecut, cei de la Clubul Sporturilor  Montane Rupicapra ne vor pregăti multe surprize în acest an.

Până când ne vom întâlni la vreun “punct de alimentare” eu va spun: să aveți parte de kilometri și diferența de nivel atât cât va doriți!

Scris de: Vasile Cipcigan

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine