Sportiva română Ania Caill a reuşit două clasări pe podium în probele de slalom super-uriaş din cadrul Campionatelor Naţionale de schi alpin ale Sloveniei, sâmbătă, la Tarvisio (Italia).
Caill a ocupat locul al treilea în prima cursă, cu timpul de 1 min 11 sec 68/100, fiind devansată de Candace Crawford (Canada), 1 min 11 sec 12/100, şi de Nadine Fest (Austria), 1 min 11 sec 39/100.
Wow, sunt super fericită să termin sezonul de Super G cu două podiumuri alături de 2 fete puternice din Circuitul Cupei Mondiale, la campionatul național al Sloveniei organizat in Italia. Rezultate care vin deja după 2 top 10 obținute la Campionatele Franței de viteză în urmă cu câteva zile. Suntem pe drumul cel bun, tot înainte, a spus Ania Caill.
O altă româncă, Diana Andreea Renţea, s-a clasat pe locul 35, cu 1 min 17 sec 91/100, din 48 de sportive aliniate la start.
În cursa din cadrul Naţionalelor de juniori, podiumul a fost identic, cu Crawford pe primul loc (1:11.80), urmată de Fest (1:11.82) şi Caill (1:12.55). Renţea s-a clasat pe locul 39 (1:18.06), din 47 de sportive.
La masculin, Alexandru Ştefan Ştefănescu a terminat 51 în primul slalom super-uriaş (1:13.25), Hunor Szoke a încheiat pe 61 (1:14.55), iar Andrei Tudor Stănescu a abandonat în prima manşă.
În a doua cursă, Ştefănescu a încheiat pe 59 (1:14.92), Szoke pe 67 (1:16.45), iar Stănescu nu a mai luat startul.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine