Pereche de schiuri din Epoca Fierului, reîntregită după 1.300 de ani

Arheologii din Norvegia au descoperit în acest an un schi despre care cred că este al doilea dintr-o pereche care datează din Epoca Fierului. Primul schi a fost găsit în 2014.

Potrivit snow-forecast.com, primul schi a fost găsit, după topirea zăpezii ca urmare a schimbărilor climatice, pe Muntele Digervarden, în 2014, iar șapte ani mai târziu arheologii au revenit în zonă pentru a-i căuta perechea.

Primul schi are 170 centimetri lungime, iar cel de-al doilea 187 de centimetri.

Al doilea schi este într-o stare de conservare mai bună decât primul, spune arheologul Lars Holger Pilø, și are o curea de piele cu ajutorul căreia se fixa piciorul.

Deși schiurile din Muntele Digervarden sunt cele mai bine conservate schiuri descoperite până acum, astfel de obiecte sau părți din acestea au mai fost găsite de-a lungul anilor.

Un schi a fost descoperit în regiunea Jämtland din Suedia, despre care se crede că are undeva între 6.500 și 4.500 de ani vechime.

De asemenea, au fost găsite schiuri în apropierea lacului Sindor din Rusia, despre care se pretinde că datează de acum 8.000 de ani.

Cu toate acestea, cele mai vechi dovezi ale folosirii schiurilor au fost descoperite în regiunea Xinjiang din China. Un desen în piatră care înfățișează un schior sau un snowboarder se pare că are, după unii cercetători, 10.000 de ani vechime.

Scris de: Călin Pop

Foto: snow-forecast.com/Museum of Cultural History Oslo

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine