S-a dat startul sezonului de schi la Kitzsteinhorn, în Alpii austrieci

Sezonul de schi la Kitzsteinhorn, în Alpii austrieci, a fost deschis oficial sâmbătă. Aproape 2.000 de iubitori ai sporturilor de iarnă s-au bucurat de prima zi de schi în apropiere de Salzburg.

Primii oameni au ajuns pe pârtie încă de sâmbătă dimineața, la ora 8.30.

Vremea a fost perfectă pentru schi. Soarele a strălucit, iar stratul de zăpadă era consistent. De altfel, organizatorii anunțau cu două zile înainte de deschidere că zăpada măsoară în zonă 50 de centimetri.

Administratorii au pus în funcțiune aproximativ o treime din cele 20 de instalații de transport pe cablu.

„Ne așteptăm întotdeauna să avem între 1.500 și 2.000 de oaspeți la începutul lunii octombrie – în funcție de condițiile meteorologice și de zăpadă, iar zăpada ne-a ajutat foarte mult în ultimele zile”, a declarat Norbert Karlsböck, membru al Consiliului de administrație al Kapruner Gletscherbahnen, citat de salzburg.orf.at.

Potrivit publicației, teleschiurile au început sezonul în baza reglementărilor Covid din vară, deoarece noul regulament nu este încă disponibil.

Astfel, măștile sunt obligatorii în telegondolă, iar în zonele de alimentație publică și în cabane accesul se face doar pe baza unui certificat verde.

Și în Italia, administratorii de pârtii se pregătesc pentru deschiderea sezonului. La Dolomiti Superski, aceasta este programată pentru 4 decembrie. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Kitzsteinhorn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *