După un an de pauză, se deschide sezonul de schi în Dolomiți, Italia

Deschiderea oficială a sezonului la Dolomiti Superski, în Italia, este programată pentru 4 decembrie. Administratorii așteaptă cu nerăbdare primii schiori, după ce iarna trecută, din cauza pandemiei, sezonul a fost ratat.

În 27 noiembrie vor începe să funcționeze primele instalații de transport, în timp ce deschiderea oficială este programată pe 4 decembrie, a anunțat Andy Varallo, președintele Dolomiti Superski, citat de agenția italiană de știri ANSA.

„Reluăm, ca întotdeauna, cu campaniile de informare, cu tunurile de zăpadă gata să intre în funcțiune imediat ce vremea ne permite.Anul acesta suntem optimiști, deoarece guvernul a confirmat deschiderea instalațiilor de transport”, a spus acesta.

Varallo este încrezător că sezonul se va desfășura fără întreruperi.

În acest an, certificatul verde va fi obligatoriu pe instalațiile de transport pe cablu închise, cum ar fi telecabinele și telescaunele cu cupolă.

Președintele Dolomiti Superski spune că procedurile de control nu sunt încă bine definite, dar că trebuie evitate cozile excesive și verificările repetate. Conform acestuia, cea mai simplă soluție ar putea fi verificarea certificatelor în momentul în care se eliberează permisul de schi, atât la casă, cât și online.

În regiunea Dolomiti Superski sunt peste 1.200 de kilometri de pârtii, dar și 450 de telecabine de ultimă generație și sisteme de teleschiuri în 12 stațiuni de schi.

Sâmbătă, 9 octombrie, s-a dat startul sezonului de schi la Kitzsteinhorn, în Alpii austrieci. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Dolomiti Superski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *