Se produce zăpadă artificială la Poiana Brașov

Autoritățile din Brașov au început în noaptea de miercuri spre joi, când temperatura a fost negativă, producerea zăpezii artificiale la Poiana Brașov. Dacă vremea va permite, săptămâna viitoare instalațiile vor porni la întreaga capacitate.

Deocamdată, zăpada produsă este depozitată, dar săptămâna viitoare, dacă temperaturile se vor menține scăzute, ar putea începe pregătirea stratului de zăpadă.

,,Având în vedere temperaturile coborâte de azi-noapte, municipalitatea a luat decizia de a porni instalațiile de producere a zăpezii artificiale. Acestea au funcționat între lacul de acumulare și Vârful Postăvarul. În funcție de temperaturile de săptămâna viitoare – iar acestea se anunță destul de coborâte – vom porni la întreaga capacitate instalațiile și, dacă vremea ne va ajuta, vom începe pregătirea stratului de bază. Deocamdată, zăpada produsă este depozitată”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Acesta a precizat că toate pregătirile necesare începerii noului sezon au fost finalizate, atât în ceea ce privește pregătirea domeniului schiabil, cât și a instalațiilor de transport pe cablu.

Astfel, cele 120 de lăncii și 29 de tunuri fixe și mobile sunt funcționale. De asemenea, cele 19 tunuri mobile sunt așezate pe poziție.

Au fost montate toate sistemele de protecție, dar și sistemele de semnalizare și indicatoarele.

De asemenea, lacul de acumulare este la capacitate maximă, având aproape 130.000 de metri cubi de apă, din care noaptea trecută au fost utilizați 1.500 de metri cubi.

„Săptămâna viitoare, dacă se va menține actuala prognoză meteo, cu temperaturi negative în masiv și precipitații sub formă de ninsoare, instalațiile de producere a zăpezii artificiale vor putea funcționa la capacitate maximă și se va putea începe pregătirea stratului de bază de pe pârtiile din partea superioară”, a transmis Primăria Brașov.

Pentru funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale este nevoie ca temperatura să scadă sub -2,5 grade Celsius pentru funcționarea tunurilor și de sub -4 grade pentru funcționarea lăncilor.

Reprezentanții primăriei susțin că tarifele pentru instalațiile de transport pe cablu nu au fost încă stabilite.

„În perioada următoare se vor finaliza și discuțiile cu Ana Teleferic, firma care deține majoritatea instalațiilor de transport pe cablu din Poiana Brașov, cu privire la tarife. Ulterior, executivul primăriei va putea prezenta Consiliului Local, în luna decembrie, proiectul de hotărâre privind tarifele de transport pe cablu valabile pentru sezonul 2021-2022”, a anunțat primăria.

În Poiana Brașov, primăria deține cele două telescaune, Ruia și Lupului, iar Ana Teleferic este proprietara celor două telecabine, Capra Neagră și Kanzel, telegondolei și a teleschiurilor.

Tunurile de zăpadă au fos puse în funcțiune în această săptămână și la Azuga (detalii aici) și la Straja (detalii aici).

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Rusu Sebastian Mihai

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine