S-a deschis sezonul de schi la Arena Platoș Păltiniș

În acest weekend s-a deschis sezonul de schi la Arena Platoș Păltiniș. Administratorii au anunțat ce condiții trebuie îndeplinite de turiști, în contextul pandemiei de Covid.

Startul sezonul de schi la Arena Platoș Păltiniș, în județul Sibiu, s-a dat sâmbătă, 18 decembrie.

„Dragi iubitori ai sporturilor de iarnă, mâine, sâmbătă 18.12.2021, ora 09:00, va avea loc deschiderea oficială a sezonului de ski la Arena Platoș Păltiniș”, au anunțat administatorii pe pagina de Facebook.

Conform acestora, turiștii vor fi nevoiți să respecte mai multe reguli. Astfel, purtarea măștii este obligatorie în incinta resortului, cu excepția coborârii pe pârtie, iar păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane este necesară.

De asemenea, este obligatorie folosirea dezinfectantului în punctele de interes comun (ex. toalete, casierie), iar accesul în toate zonele comerciale interioare se face prin prezentarea certificatului verde.

Administratorii anunță că sunt pregătite și puncte exterioare de servire a clienților, unde nu este necesar certificatul verde.

În timpul verii, la Arena Platoș s-au făcut lucrări destinate unei mai bune funcționări a resortului. Cea mai mare surpriză pentru turiști este noul apreski, amplasat în vârful pârtiilor B. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Arena Platos Paltinis

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine