Trei avarii de curent în două zile la Sinaia. Administrator: Statul își bate joc de noi

Administratorii pârtiilor din Sinaia spun că Statul Român își bate joc de stațiune, după ce în ultimele 48 de ore au fost mai multe avarii la rețeaua de curent.

„Din păcate am fost anunțați de către Electrica Furnizare că azi nu ne pot furniza energie cât să pornim. Sperăm ca aceste avarii să se reflecte în facturile viitoare venite din partea operatorului. Ne cerem scuze, in numele celor responsabili cu infrastructura de energie electrică, pentru această zi. Ne cerem scuze vouă, clienților noștri”, au scris miercuri administratorii pârtiilor pe pagina de Facebook Gondola Sinaia.

Conform acestora, echipele de pe utilaje au muncit toată noaptea, în condiții de viscol pentru ca pâtiile să fie impecabile, iar cele de la instalații și-au început programul la ora 6.00 pentru ca totul să meargă strună la ora 8.00.

„Nu a mers, iar avariile și scăderile de tensiune au provocat (ca în multe alte dăți) dereglări ale echipamentelor electrice și electronice ale instalațiilor”, se mai arată în postare.

Și directorul general al societății Transport Urban Sinaia, care administrează și domeniul schiabil, Maria Floricică, se plânge că în ultimele 48 de ore au fost mai multe avarii.

„Azi simt că am obosit profund și că Statul Român își bate din nou joc de Sinaia. Muncim de 3 săptămâni sus. De trei nopți ca nebunii. Viscol, troiene, zăpadă artificială, instalații. Azi n-avem curent. În ultimele 48 de ore am avut trei-patru avarii. De ce? Pentru că Statului Roâan nu-i pasă. El doar impozitează, taxe peste taxe, pe salarii, pe profit, contribuții, milioane și milioane rulate pe munte se adună în buzunarele lacome și largi ale Statului. Funcționăm pe infrastructura de pe vremea lui Ceaușescu și nu e asta amuzant când facturile de curent sunt de sute de mii de lei? De ani de zile se cer investiții, suplimentări, de ani de zile avem avarii de curent pe munte. Cui îi pasă? Statul taxează, statul e rece, poți să mori, poți să dai faliment, ce-i pasă statului?”, a scris Maria Floricică pe Facebook.

Aceasta a cerut ajutorul președintelui Klaus Iohannis.

„Susținem economia locală. Generăm venituri directe și indirecte substanțiale la bugetul de stat. Cu sprijinul Primăriei reinvestim în instalații de ultimă generație pentru ca cetățenii acestei țări să poată practica acest sport în condiții decente. Din fondurile noastre, nu subventionați ca prin Austria. Vă rugăm dați-ne CURENT ELECTRIC. Vă rugăm deblocați avizele de la Romsilva (cablu nou energie electrică), Apele Române (captare zapadă artificială). E păcat de atâta potențial irosit. Vă rugăm interveniți pentru ca Sinaia să primească un minim necesar de atenție și implicare. Nu cerem nimic gratis. Cerem curentul pe care îl plătim”, a adăugat directorul general al societății Transport Urban Sinaia.

Ea nu exclude posibilitatea de a acționa în instanță compania de energie, pentru că prejudiciile de imagine și financiare sunt enorme.

„Infrastuctura e la pământ, funcționăm cu un cablu construit în 76 pentru Teleferic, acela e cablul pe care funcționează tot muntele”, a spus, pentru Ski&Outdoor Magazine, Maria Floricică.

Ea susține că au fost făcute mai multe demersuri pentru refacerea instalației electrice.

Chiar și în aceste condiții, angajații din Sinaia pregătesc în aceste zile pentru deschidere Pârtia Nouă, situată la mai puțin de 1.400 de metri, unde alimentarea cu energie se face din rețeaua orașului.

„Lucrăm pe Pârtia Nouă să o înzăpezim artificial, e de la 1.400 în jos, are 2 kilometri. Mâine dimineață (joi-n.r.) o să deschidem pârtia pentru începători care se află la baza gondolei, care e deservită de un baby-ski și are o lungime de 300 de metri. Pârtia Nouă sper să o deschidem vineri”, a mai spus Maria Floricică.

Sezonul de schi la Sinaia s-a deschis miercuri, 15 decembrie. Detalii, aici. 

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine