De vineri, 24 decembrie, se va putea schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, se va putea coborî până în Poiană pe pârtia Drumul Roșu și, de asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov, se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia.
Drumul Roșu va fi amenajat și în zona inferioară, astfel că schiorii vor putea coborî până la stația inferioară a telegondolei.
Până vineri se va încerca și amenajarea bretelei de legătură dintre Drumul Roșu, pe Sub Teleferic, spre Pârtia Bradul. Tot din Ajunul Crăciunului vor fi deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.
Starea pârtiilor este foarte bună, după ce în ultima perioadă instalațiile de producere a zăpezii artificiale au lucrat aproape non-stop.
,,În urma temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă, am reușit să producem suficientă zăpadă artificială pentru a deschide, începând de mâine, toate pârtiile din partea superioară a masivului. Până la îmbarcarea în telescaunul Ruia stratul de zăpadă are undeva peste 50 de cm grosime în stadiu așezat, bătut, iar în partea inferioară vom lucra la o coborâre pe Drumul Roșu până la telegondolă. Stratul de zăpadă, din punctul de vedere al calității, este excelent, pe săptămâna viitoare se anunță o ușoară încălzire, dar vom lucra să deschidem și partea inferioară”, a declarat Adrian Biriboiu, șeful Serviciului pregătire pârtii, Comprest SA.
Stratul de zăpadă are în partea superioară 100 de centimetri, iar în partea inferioară 60-70 de centimetri.
De vineri, vor fi funcționale telegondola, cabina mică (Kanzel), telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.45.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Potrivit primăriei, tarifele la transportul pe cablu au fost actualizate aproximativ cu rata inflației. Unele categorii au fost majorate, altele au rămas la același nivel ca în ultimii ani – de exemplu cartela de zece puncte pentru copii.
Tarifele variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine