O petiție prin care se cere introducerea vacanței de iarnă pentru elevi începând din februarie 2023 a fost lansată de administratorii a peste 60 de resorturi de schi din țară.
Lansarea petiției vine la câteva zile după un protest la care au participat mai multe domenii schiabile din țară. Sâmbătă, 5 februarie, la ora 12.00, instalațiile de transport pe cablu au fost oprite timp de un minut în semn de eliminarea în acest an a vacanței de iarnă.
Acum, administratorii de la Arena Platoș Păltiniș au anunțat lansarea unei petiții.
„Astăzi facem pasul următor, împreună cu alte 60 de resorturi de schi și snowboard din țară, membri ai Asociației Transportatorilor pe Cablu din România, lansăm o petiție, prin care vă cerem sprijinul în reintroducerea acestei vacanțe de iarnă în calendarul școlar”, au transmis cei de la Arena Platoș.
Administratorii cer Ministerului Educației ca în programa școlară 2022-2023 să reintroducă o vacanță de 2 săptămâni, în perioada 1 februarie -15 martie.
Potrivit petiției, toate tarile cu munți din Europa (Germania, Austria, Italia, Polonia, Slovacia, Elveția, Franța, Cehia samd ) au vacanțe de iarnă, în februarie, de două săptămâni. În Germania, de pildă, autoritățile au numit vacanța de la final de februarie „Sportferien”, adică vacanța pentru sport.
Sistemul educațional din România a fost implementat în ultimii 32 de ani în așa fel încât copii să beneficieze de o vacanță de iarnă. Excepție de la această regulă o fac doar 2 ani scolari 2019-2020 și 2021-2022.
„Consecintele lipsei vacanței copiilor din februarie sunt: aglomerații pe drumurile care duc in stațiunile montane, cozi la instalațiile de transport pe cablu la sfârșit de săptămână, prețuri mari la transportul pe cablu la sfârșit de săptămână, prețuri mari la cazări, temporizarea sau stoparea a noi investiții private în turismul montan și dispariția unei profesii (monitori de schi), care nu vor putea avea o activitate coerentă de 10-16 zile/an)”, se arată în petiție.
Petiția poate fi semnată aici.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine