Canadianca Valérie Grenier a obținut sâmbătă, la Kranjska Gora, prima sa victorie în Cupa Mondială. Mikaela Shiffrin a terminat pe locul 6.
Grenier a avut două curse impecabile sâmbătă la Kranjska Gora și a devenit prima canadiancă învingătoare a unei curse feminine de slalom uriaș din Cupa Mondială în aproape 50 de ani, de la victoria lui Kathy Kreiner la Pronften, Germania, la 6 ianuarie 1974.
„Nu am cuvinte, încă nu-mi vine să cred. Este un vis devenit realitate, mi-am dorit-o de atât de mult timp și o să plâng pentru că sunt atât de fericită”, a declarat Grenier, în vârstă de 26 de ani, citată de site-ul Federației Internaționale de Schi.
Nu a fost doar prima victorie a lui Grenier în Cupa Mondială, ci și primul ei podium, pe care l-a împărțit cu Marta Bassino din Italia (+0,37s) și Petra Vlhova din Slovacia (+0,40s).
Shiffrin, care spera să egaleze recordul feminin al compatrioatei Lindsey Vonn, 82 de victorii în Cupa Mondială, a terminat pe locul șase.
O altă cursă de slalom uriaș va avea loc duminică la Kranjska Gora.
La Adelboden, în cursa masculină de slalom uriaș, s-a impus elvețianul Marco Odermatt. Norvegianul Henrik Kristoffersen a fost pe locul doi, (+0,73), iar elvețianul Loic Meillard a fost al treilea (+1,66).
La Adelboden este programată duminică o probă de slalom.
Programul complet al competiției poate fi consultat aici.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/FIS Alpine World Cup Tour
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine