Noi pârtii s-au deschis în această săptămână sau se vor deschide în weekend pe domeniile schiabile din țară. Turiștii sunt așteptați cu competiții și alte evenimente.
La Sinaia, joi a fost deschis, ceea ce autoritățile locale numesc, cel mai lung traseu de coborâre din România, în lungime de 7 kilometri, format din Drumul de vară și Pârtia Nouă.
Vântul dă însă peste cap planurile schiorilor. Mai multe instalații de transport au fost oprite joi, în jurul prânzului, iar prognozele pentru weekend nu sunt îmbucurătoare.
Administratorii au anunțat că prognozele indică vânt puternic până luni, în zona alpină.
La Predeal, popesește în 4 și 5 februarie Winter Tour, în zona de îmbarcare telescaun Clăbucet Sosire. Programul include jocuri de iarnă cu premii, o sumedenie de provocări și surprize, cu muzică, MC, apres-ski party și tombolă. Accesul la activități este gratuit.
La Azuga, joi se schia pe pârtia Sorica, deservită de telescaun, dar și pe pârtiile de începători.
Administratorii anunță de vineri va fi deschisă și pârtia deservita de Telegondolă.
La Bușteni, se deschide vineri oficial sezonul de schi.
„Ski-uri, clăpari, snowboard, cască și costumație adecvată? Cheeeeeck! Mâine la 9 va fi deschiderea sezonului de ski! Am tot amânat momentul până când ne-am asigurat de buna funcționare a pârtiei!”, a transmis Primăria Bușteni.
În Poiana Brașov, în zona superioară a domeniului schiabil stratul de zăpadă pe pârtii este cuprins între 20 și 30 de centimetri, iar în zona inferioară erau impracticabile joi pârtiile Drumul Roșu, Lupului, Subteleferic și Sulinar, pe care, potrivit site-ului Primăriei Brașov, se fac intervenții pentru amenajare.
La Straja sunt deschise în weekend toate pârtiile. Administratorii anunță că, din weekend, va fi deschisă și pârtia Telegondolă, lungă de 3,2 kilometri. Noutățile nu se opresc aici pe domeniul schiabil de la Straja, iar administratorii au anunțat surprize, care vor fi făcute publice curând.
Și în Parâng, administratorii anunță că din weekend se va schia pe toate pârtiile, după ce începând de miercuri a nins și va fi deschisă și pârtia B integral. Drumul este curățat, iar cei care vor revervări pentru vacanța elevilor trebuie să se grăbească pentru că locurile de cazare în zonă sunt aproape epuizate.
Și la Rânca sunt deschise toate pârtiile, după ce în zonă în ultimele două săptămâni a nins aproape fără oprire. Conform administratorilor, drumul de acces este curățat, iar zăpada bătută pe pârtie este de un metru.
Probleme din cauza vântului sunt și pe Domeniul Schiabil Transalpina – Voineasa. Joi au fost deschise Telegondola 1, Teleschi 2, dar Teleschi 1 a rămas închis, din cauza vântului puternic în zona golului alpin.
În Maramureș, la Borșa a fost deschisă joi și pârtia albastră, la Cavnic pârtia Roata 2, la Șuior pârtia 1, iar de vineri pârtia 2, în timp ce la Izvoare Resort are loc Maramureș Rookie Fest, etapa de Campionat Mondial de freeski și snowboard din circuitul World Rookie Tour.
„Vei putea admira un show care te asigurăm că te va impresiona! Vei simți pulsul energiei transmise de Unguru Bulan, dar și de toți concurenții. Sâmbătă spre seară, vă așteptăm apoi la party alături de DJ Abasc și invitatul nostrum special Unguru Bulan, care va avea grijă să ne facă să uităm de febra musculară, prin râsete! Petrecerea va avea loc la restaurantul din incinta Izvoare Resort începând cu ora 18:00, iar intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Și bineînțeles că poți schia liniștit deoarece pârtia va fi în continuare funcțională tot weekendul!”, au transmis administratorii.
Tot în Maramureș, se schiază și la Prislop.
Și în județul Cluj sunt noutăți în acest weekend, astfel că se poate schia de vineri la Muntele Băișorii.
„Momentul mult așteptat a sosit! Vineri 03/02/2023 hai la ski între orele 10:00-17:00 .Sâmbăta și duminica între orele 09:00-17:00”, au transmis administratorii.
La Buscat sunt deschise toate pârtiile. Programul în weekend este vineri de la 10.00 la 17.00, sâmbătă și duminică de la 9.00 la 17.00.
La Mărișel, administratorii au anunțat deschiderea unei noi pârtii, cea roșie.
La Arena Platoș Păltiniș, are loc sâmbătă Kids Race, ocompetiție dedicată copiilor cu premii în valoare totală de 3000 de euro.
La Șureanu, conform administratorilor, sunt deschise pârtiile A1, A2, A3, C1, C2, C3 și C4.
Și la Stâna de Vale sunt deschise toate pârtiile.
„Vor fi operaționale teleskiul, telescaunul și baby ski-ul, iar pentru plimbăreți avem deschis Happy Land Dino Park-ul și telescaunul”, au anunțat administratorii.
În Moldova se deschide sâmbătă sezonul de schi pe Domeniul Veverița-Parc Vatra Dornei.
„După multă muncă și pregătire deschidem oficial sezonul de ski și pe pârtia Veverița. Așa că vă așteptăm cu mic cu mare sâmbătă începând cu ora 10:00 la ski”, au transmis vineri administratorii.
În zonă se mai schiază și la Cârlibaba, dar și la Pârtia Bucovina din Câmpulung Moldovenesc.
În Harghita, sunt deschise pârtii pe domeniile schiabile Ciumani, Gyimes, Borsec, Toplița, Mădăraș, Homorod și Harghita Băi.
Se deschide în weekend sezonul de schi și pe Semenic. Trei pârtii vor fi deschise de vineri. Detalii, aici.
A nins puternic și în Muntele Mic, dar instalațiile nu vor porni, cel puțin vineri, din cauza vremii.
„A nins abundent la Muntele Mic și am acumulat peste 60 cm de zăpadă. Prognoza meteo arată încă 50 cm de zăpadă pentru astăzi. Astăzi și mâine nu vom porni instalațiile din cauza vremii”, au anunțat administratorii de la weSKI – Muntele Mic.
Știre în curs de actualizare!
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/Telegondola si Partia Olimpica Borsa
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine