Sâmbătă s-au deschis pârtiile din partea inferioară a masivului, iar administratorii domeniului schiabil Poiana Brașov au anunțat și prelungirea programului de funcționare a instalațiilor pe cablu.
Potrivit Primăriei Brașov, vor fi deschise pârtiile Sulinar, Drumul Roșu, Zidul mare, breteaua de legătură care leagă Drumul Roșu cu pârtia Bradul și varianta 3E.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie este de aproximativ 20-30 de cm.
„Continuă veștile bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: de mâine deschidem și pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul. Schiorii și snowboarderii vor putea coborî până în Poiană fie pe Drumul Roșu, fie pe Sulinar. O altă veste bună este că, începând din acest weekend, programul de funcționare al telegondolei și al telescaunului Ruia va fi prelungit. Gondola va urca până la ora 17.00, iar telescaunul până la 16.30, ceea ce le va oferi schiorilor mai mult timp să se bucure de cel mai bun domeniu schiabil din România“, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului.
Pârtiile din partea superioară a muntelui sunt în condiții foarte bune, cu un strat de zăpadă bătută de aproximativ 40 de cm. Astfel, se schiază în condiții bune în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.
Instalațiile de transport pe cablu care funcționează sunt telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion. Ultima urcare cu telegondola va fi la ora 17.00, iar telescaunul Ruia va funcționa până la 16.30.
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Începând din acest sezon, utilizatorii își pot încărca on-line ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul are posibilitatea să își creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine