Patric Iluț a câștigat în weekend competiția de Banked Slalom la categoria lui de Vârstă, dar și titlul de „trick of the day allover”, la Burton’s Mystery Series, etapa din Austria.
În 25 și 26 Martie, în Flachauwinl, Austria, a avut loc concursul „Mystery Series”, organizat de Burton, un concurs cu un ranking de trei stele. Circuitul mondial are 19 etape în toată lumea, din care 7 în Europa, una dintre ele fiind cea din Flachauwinkl, etapă la care a participat și sportivul băimărean Patric Iluț.
Etapa din Austria a avut un număr de 200 de atleți la start.
La concurs, atleții au fost împărțiți pe mai multe categorii de vârstă, Patric Iluț participând la categoria „youngsters”, dedicată sportivilor sub 16 ani. La start au fost prezenți și riderii pro ai brandului Burton, staruri ale snowboardingului mondial, și cei mai buni rideri din Europa și nu numai.
Patric Iluț a câștigat competiția de Banked Slalom la categoria lui de vârstă cu timpul de 01.05.51 si „trick of the day allover”, cel mai bun trick al zilei dintre toți particpanții în concursul de „Best Trick”.
Patric Iluț mai are două concursuri internaționale în luna aprilie, iar apoi va începe sezonul de skateboarding.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine