FOTO, VIDEO Condiții bune de schi la Transalpina. Care sunt noutățile sezonului

Condiții bune de schi la Transalpina. Sunt deschise două pârtii acoperite în mare parte cu zăpadă artificială. Un nou sstem de turnicheți, un magazin online pentru cumpărarea cartelelor și creșterea capacității de producție a zăpezii artificiale, sunt noutățile sezonului.

Anul 2023 este primul în care sezonul de schi s-a deschis la Transalpina în noiembrie. Pentru acest lucru angajații domeniului au depus un efort mare, cu nopți nedormite, profitînd de „fiecare grad pe minus”.

„Am deschis sezonul în data de 30 noiembrie, dar din cauza vremii imediat ziua următoare am fost nevoiți să închidem deoarece ne-a fost afectat stratul de zăpadă”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Adrian Iepure, administratorul domeniului schiabil.

De sâmbătă, însă, două pârtii au fost redeschise. Este vorba de pârtiile Teleschi 1 și Telegondola 1.

„Se schiază începând de sâmbătă în condiții bune. Se schiază strict pe pârtiile unde am avut instalații de înzăpezire artificială, 70-80% zăpadă artificială avem, se schiază bine undeva pe vreo 3 kilometri de pârtii”, a adăugat Adrian Iepure.

 

În ceea ce privește instalațiile de transport, în timpul săptămânii funcționează Telegondola 1 și Teleschi 1. În weekend -vineri, sâmbătă, duminică- funcționează și Telegondola 2 pentru plimbare, pentru a urca turiștii în zona golului alpin, la cota 2.000.

Magazin online pentru cartele

Vestea bună pentru turiști este că au fost păstrate prețurile de anul trecut.

Mai mult, pentru confortul celor care ajung la Transalpina-Voineasa, administratorii au făcut și investiții. Acestea vizează sistemul de acces, de parcare și instalațiile de producere a zăpezii artificiale.

„Am făcut o serie investiții anul acesta: am schimbat sistemul de ticketing-turnicheți, acces, și inclusiv sistemul de bariere, am implementat magazinul online, adică achiziția de cartele online, automat bifuncțional în zona casieriei, poți achita parcarea, tichete, poți să-ți cumperi tichete fizic de la fața locului, vii îți activezi cartelele achiziționate online, plus achiziția unei mașini de bătut zăpada nou-nouță”, spune administratorul domeniului.

Conform acestuia, s-au făcut investiții și în instalația de zăpadă artificială „pentru că se vede clar, cine are zăpadă artificială poate funcționa, cel puțin poate fura puțin startul…”.

„Am automatizat, pentru a optimiza producția, instalația veche. Am achiziționat câteva tunuri și am investit în stația de captare”, a explicat Adrian Iepure.

O problemă încă nerezolvată este accesul pe segmentul de drum dintre Obârșia Lotrului și Curpăt, închis de CNAIR.

„Avem într-adevăr o problemă. După cum știți în ultimele două sezoane segmentul Curpăt-Obârșia Lotrului am reușit să-l ținem deschis, mai nou cei de la CNAIR au decis să închidă tronsonul ăsta de 13-15 kilometri, facem toate diligențele în acest moment prin petiții și tot ce ține de puterea noastră ca să reușim să-l redeschidem”, susține Adrian Iepure.

El speră că această problemă va fi rezolvată în următoarele una, două săptămâni.

„Este un impediment mare de tot pentru segmentul de vest care ne vizitează: scurtau foarte mult pe zona aceasta”, explică administratorul domeniului schiabil.

Scris de: Călin Pop

Foto, video: Facebook/Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine