Borșa: Start la Cupa Balcanică de schi alpin

Pârtia Olimpică din Borșa, județul Maramureș, găzduiește în aceste zile Cupa Balcanică și Campionatul Național de Schi Alpin FIS – editia 2024, competiții incluse în calendarul oficial al Federației Internaționale de Schi.

Potrivit primarului orașului Borșa, competiția are loc la exact 80 de ani distanță de ultimul mare concurs de schi organizat pe Pârtia Olimpică din localitate.

Conform acestuia, delegații tehnici au ajuns deja la Borșa și au pregătit traseele.

„Începând de luni, 11 martie, timp de o săptămână, Borșa devine capitala schiului alpin și găzduiește Campionatul Balcanic de Schi Alpin – ediția 2024, inclus în calendarul oficial de competiții sportive al Federației Internaționale de Schi. Cu sportivi veniți din 21 de țări, deschidem seria de evenimente sportive cu prezentarea echipelor și a invitaților speciali – la ora 17.00 și vom continua de la ora 19.00 cu un spectacol de excepție: <The Motans> vor urca pe scena special amenjată la Pârtia Olimpică de schi pentru un spectacol incendiar”, a transmis Ion Sorin Timiș.

Coborârea cu torțe, focurile de artificii și muzica mixată de DJ vor încălzi atmosfera până noaptea târziu.

Marți și miercuri sunt programate probele de slalom și slalom uriaș din cadrul Camionatului Național, iar joi și vineri probele din Cupa Balcanică.

Potrivit Federației Române de Schi-Biatlon, la competiție vor participa sportive din țări precum Macedonia, Belgia, Bulgaria, Cehia, Albania, SUA, Grecia, Polonia, Serbia, Slovacia, Australia și România.

Scris de: Călin Pop  

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine