Unde se schiază în weekendul 29-31 martie

Se mai schiază pe câteva domenii din țară în ultimul weekend din luna martie, în ciuda vremii care se încălzește.

La Borșa, în Maramureș, este deschisă partea superioară a Pârtiei Olimpice. Aici, va avea loc Trofeul Skitrab la schi de tură, dar numai startul se va da de pe pârtia, astfel că aceasta va rămâne la dispoziția turiștilor.

Inițial și la Buscat, în județul Cluj, urma să fie deschis deschis sâmbătă și duminică, însă administratorii au anunțat vineri încheierea sezonului.

„Dragii noștri, sezonul de schi de la Buscat se închide în mod oficial. Nu am mai închis pârtiile atat de devreme din 2014. Dar sunt 20 de grade afară și oricât ne-am strădui să refacem pârtiile, este muncă în van”, au spus aceștia.

La Sinaia, vineri se schia în condiții de primăvară.

„Se schiază în condiții de primăvară – temperaturi pozitive, zăpadă ortopedică. Începând de mâine, 30.03.2024, Domeniul Schiabil Sinaia rămâne închis. Dacă, în perioada următoare, vom avea condiții pentru amenajarea pârtiilor, deschidem și anunțăm aici”, au transmis administratorii pe Facebook.

În Poiana Brașov sunt deschise pârtiile din zona superioară a masivului.

„Din cauza condițiilor meteo din ultima perioadă și având în vedere prognoza meteo, care anunță temperaturi pozitive, este foarte probabil ca iubitorii sporturilor de iarnă să se mai bucure de zăpada din partea superioară a masivului Postăvarul doar în acest sfârșit de săptămână. Dacă deteriorarea stratului de zăpadă de pe pârtii se va accentua, luăm în calcul închiderea sezonului după acest weekend”, a transmis Primăria Brașov.

În prezent, se schiază, în condiții de primăvară (cu zăpadă grea după primele ore ale dimineții), pe pârtiile: Doamnei, Ruia, Lupului, Drumul Roșu, cu ieșire la telescaunul Ruia. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile deschise schiului are între 15 și 30 de cm, cu zone unde zona schiabilă se îngustează.

„Telegondola Azuga va funcționa de vineri până duminică între orele 09:00-16:00. Pentru pasionații de schi anunțăm că pârtiile în partea inferioară nu mai sunt practicabile”, se arată pe pagina de Facebook Azuga InfoTurism.

La Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa, sunt deschise Telegondola 1, pârtia 1 Mioarele, pârtia 9 Mioarele varianta sosire, Teleschi 1, pârtia 4 Miru 1, Banda pentru inițiere și pârtia de sanie.

Se schiază și la Șureanu, potrivit site-ului oficial.

„Vrem să vă anunțăm că acesta este ultimul weekend în care vă mai puteți bucura de pârtiile din acest sezon. Începând de Luni, 1 Aprilie 2024, declarăm acest sezon de schi închis”, au transmis administratorii de la Șureanu.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine