Pitztal – La înălțime

Pitztal. Dacă la Solden mergi ca să te dai și să petreci, la Pitztal mergi ca să te dai – mult și bine! Deși sunt mai puțini kilometri de pârtie, lipsa cozilor la instalații și pârtiile care se mențin în stare mai bună te lasă să te bucuri mai mult de dat.

Fiind cel mai înalt domeniu din Austria și având mai ales pârtii roșii și negre, este potrivit pentru schiorii de nivel cel puțin mediu. Pe vale sunt trei zone de schi, dintre care una pe ghețar. La acesta din urmă ajungi cu funicularul, printr-un kilometru și ceva de tunel prin stâncă. Odată ieșit la suprafață la 2800 de metri, ți se dezvăluie un peisaj alpin spectaculos. Aici încep două gondole cu câte două segmente fiecare, dintre care una te urcă repede la 3440 de metri, direct într-un restaurant cu terasă proptit pe marginea prăpastiei. Sună spectaculos și chiar este. De acolo pornesc trei roşii „serioase”, drept în jos.


Cealaltă gondolă te conduce spre niște pârtii roșii mai blânde și spre un ”Fun Park” care include un ”pump track” de vreun kilometru lungime. Ideal e ca dimineața să dai liniuțe pe cele trei pârtii din dreapta hărții, apoi dupămasa să te muți la roșiile mai ușurele din stânga. Mai există și două teleskiuri și un telescaun care face legătura între gondole.

Retragerea de pe domeniu e un capitol separat, pentru că se poate face într-un singur fel oficial – cu funicularul cu care ai urcat. Neoficial, se poate coborî pe drumul de urgenţă, amenajat peste gheţar şi printr-o vale alpină sălbatică. Spun „neoficial” pentru că drumul nu e protejat împotriva avalanşelor, iar avalanşele chiar se întâmplă, acoperă periodic drumul.

Pentru zilele cu vreme neprielnică, când pe ghețar e ceață și vânt, mai jos pe vale sunt două domenii: Rifflsee şi Hochzeiger. Rifflsee e micuţ şi lipit de gheţar; are trei telescaune rapide şi o gondolă, plus nişte pârtii care păreau promiţătoare, însă în ziua în care am fost acolo vizibilitatea era zero aşa că nu am zăbovit mult. La Hochzeiger sunt 50 de km de pârtii de toate culorile, unele chiar superbe. Roşia 10 are panorame de excepţie, iar neagra 12 e de referinţă. Partea şi mai bună – sunt mai libere, fiind la marginea domeniului, iar telescaunul e rapid și încălzit.

Am găsit la Pitztal un domeniu care te lasă să te bucuri de schi mai mult decât marile domenii cunoscute, fiind frecventat de localnici care vor să se dea mai mult decât să petreacă. Posibilitățile de distracție pe vale sunt restrânse, majoritatea afacerilor fiind familiale; nu găsești băi termale sau cluburi fițoase, însă găsești un loc în care să te dai mult și bine, motiv pentru care se situează sus pe lista recomandărilor noastre.

Scris de: Iancu Verdeș

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine