Cum se va schia la Cavnic în această iarnă. Noi instalații de producere a zăpezii și noi tarife

La Cavnic, în județul Maramureș, sezonul de schi este programat să se deschidă, ca în fiecare an aproape, la 1 decembrie. Administratorii domeniului schiabil au investit în lăncii de zăpadă, astfel încât capacitatea de producție va fi mărită. De asemenea, vor fi modificate și tarifele din cauza majorării costurilor cu energia electrică.

Administratorii domeniului schiabil din Cavnic spun că deschiderea sezonului se face, în aproape fiecare an, la 1 decembrie.

„Noi aproape în fiecare an am deschis la 1 decembrie, dar nu tot domeniul, ci doar Roata 1, acolo facem zăpadă la capacitate maximă, să deschidem prima pârtie în lungime de un kilometru și, ulterior, în funcție de cum permit condițiile, le deschidem și pe celelalte, dar ne folosim toată capacitatea de producție pe pârtie, ca să avem măcar principala deschisă”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Oana Poenar, responsabil PR la SuperSki Cavnic.

Conform acesteia, iarna vine, de obicei, la Cavnic, abia în luna ianuarie.

„N-ar fi o problemă că nu este zăpadă, că facem, da e foarte cald. Anul trecut, de la mijlocul lui noiembrie până la sfârșit de decembrie cred că am avut cel mult 7 nopți de frig, în care s-a putut face zăpadă”, a mai spus Poenar.

Mai multă zăpadă

Tocmai din acest motiv, administratorii au achiziționat pentru acest sezon lăncii de zăpadă, instalații fixe, care, spun ei, vor crește capacitatea de producție.

„Noi ne-am îmbunătățit sistemul de producere a zăpezii artificiale. Am cumpărat lăncii de zăpadă. Dacă este frig afară, acestea fac zăpadă multă. Avem și tunuri și lăncii. Ideea e că am vrut să producem mai multă zăpadă când avem frig, ne-am mărit capacitatea de producție”, spune Oana Poenar.

Creșterea prețurilor la energia electrică din ultimele luni va duce la majorarea tarifelor. Astfel, abonamentele de zi se vor scumpi de la 100 la 120 de lei.

„Abonamentul e full-day, de la 9 dimineața până la 7, 8 seara, sunt cumva 10-12 ore de schi, în funcție de cum e programul de funcționare al pârtiei. La urcări, scumpirea e mai mică, de maximum 10 la sută. Scumpirea e cauzată de creșterea prețurilor la curentul electric, care e aproape dublu, și curentul este materie primă, nu neapărat la telescaun, cât pentru producerea zăpezii artificiale”, mai spune reprezentantul SuperSki Cavnic.

Administratorii anunță însă că, în timpul săptămânii, de luni până joi, când nu e vacanță, vor avea promoții la abonament, care va fi 90 de lei.

Măsuri pentru prevenirea infectărilor

În ceea ce privește accesul, în condițiile pandemiei de Covid, nu au fost anunțate deocamdată măsuri diferite de cele de anul trecut.

„Încă nu este o decizie luată, dar dincolo certificatele se cer doar pentru telecabine și telescaune închise. Era vorba că și la noi să fie la fel. În România sunt multe teleschiuri sau telescaune deschise cu două locuri. La noi și anul trecut, persoanele care nu făceau parte din familii mergeau singure pe telescaun, practic interacțiunea este minimă între oameni pe astfel de instalații. Problema ar fi la cele închise, noi nu avem așa ceva, și atunci nu ar trebui să fie probleme nici anul acesta”, a precizat Oana Poenar.

Ea susține că multe dintre măsurile luate anul trecut pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus vor rămâne în vigoare și anul acesta.

„Anul trecut am securizat parcarea de la bază ca să numere oamenii care intră, care ies, am făcut circuite de intrare-ieșire, și atunci anul acesta nu a fost nevoie să mai facem, că anul trecut a funcționat foarte bine. Am făcut atunci modificări și la restaurant să se poată lua mâncarea și de afară și dinăuntru”, a declarat responsabilul PR.

De asemenea, la centrul de închirieri au fost achiziționate echipamente noi.

Administratorii plănuiesc deschiderea anul viitor a unui nou telescaun pentru pârtia Roata 2, la care lucrările sunt în curs de desfășurare.

Domeniul schiabil din Cavnic dispune de 5 pârtii, un telescaun, două teleschiuri și două benzi.

Scris de: Călin Pop

Foto: superskicavnic.ro

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine