S-a deschis sezonul de schi la Bușteni

Sezonul de schi la Bușteni s-a deschis joi, 23 decembrie. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați pe pârtia Kalinderu 1, de 1.300 de metri, iar zilele următoare va fi dată în funcțiune și Kalinderu 2, la a cărei amenajare se lucrează în prezent.

Administratorii Domeniul Schiabil Kalinderu din Bușteni au anunțat că de joi sunt deschise pârtia Kalinderu 1, de peste 1.300 de metri, Kalinderu sus Bandă, de 240 de metri, Kalinderu Fan Park începători și pârtia pentru săniuțe de la stația superioară.

Pârtia Kalinderu 2 este în curs de amenajare și va fi pusă la dispoziția schiorilor zilele următoare.

Zăpada este bună și proaspătă pe pârtia principală, au anunțat administratorii.

Conform acestora, Domeniul Schiabil va fi deschis în zilele următoare de la 9.00 la 18.00.

Pentru accesul turiștilor nu este necesar certificatul de vaccinare, dar este obligatorie masca de protecție în zonele aglomerate.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Domeniul schiabil Kalinderu

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine