La schi în Europa. De astăzi, noi reguli pentru circulația în UE

, Image: 511661100, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Sergey Drozd / Alamy / Alamy / Profimedia

Cei care merg la schi în Europa trebuie să știe că de la 1 februarie sunt noi condiții de circulație în Uniunea Europeană. Astfel, certificatul verde nu mai este valabil pentru cei care au mai mult de 9 luni de la ultima doză de vaccin.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare pentru o perioadă de 270 de zile (9 luni) de la finalizarea seriei de vaccinare primară.

În cazul vaccinurilor cu doză unică, aceasta înseamnă 270 de zile de la prima și unica administrare.

În cazul vaccinurilor cu două doze, aceasta înseamnă 270 de zile de la administrarea celei de a doua doze sau, pentru persoanele vindecate de COVID-19, 270 de zile de la prima și unica administrare, în funcție de strategia națională de vaccinare.

Perioada standard de acceptare nu se aplică certificatelor pentru dozele de rapel.

„Începând de mâine (marți, 1 februarie 2022 – n.r.), va exista o normă la nivelul UE cu privire la durata de acceptare a certificatelor de vaccinare pentru seriile de vaccinare primară atunci când sunt utilizate în contextul călătoriilor transfrontaliere. Acest lucru reflectă scăderea puterii de protecție a vaccinului și subliniază importanța administrării unui rapel. Cu sprijinul experților din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și al Agenției Europene pentru Medicamente, Comisia va monitoriza îndeaproape dacă sunt necesare adaptări viitoare ale acestei norme”, a declarat Didier Reynders, comisarul pentru Justiție.

Aceste norme se aplică numai certificatelor de vaccinare utilizate în scopul călătoriilor în UE.

„Statele membre pot aplica norme diferite atunci când utilizează certificatul digital al UE privind COVID în context intern, dar sunt invitate să se alinieze la perioada de acceptare stabilită la nivelul UE. Începând de mâine, trebuie puse în aplicare și noi norme în ceea ce privește introducerea în certificate a administrării dozelor de rapel”, a anunțat CE.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România, Raed Arafat a anunțat că în România încă se poate folosi certificatul cu două doze, însă cei care nu au boosterul nu vor putea călători.

„În momentul în care se intră pe regula europeană generală, pentru generarea certificatului, cea de-a treia doză va fi necesară. De fapt, certificatul se va genera chiar de la a doua doză. El își pierde valabilitatea dacă trec 9 luni și nu ai făcut a treia doză. Dar el la două doze se generează. Nu trebuie să aștepți a treia doză ca să se genereze. Dacă ai două doze se consideră schemă completă. Când trec 9 luni, dacă nu ai făcut a treia doză, își pierde valabilitatea certificatul”, a spus Arafat.

De la 1 februarie se schimbă regulile și pentru cei care intră în țară.

Potrivit deciziei Comitetului Național pentru Situații de Urgență, se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine