Cupa Fischer ajunge în acest an la Mărișel, Poiana Brașov și Straja

Cupa Fischer, una dintre cele mai mari competiții dedicate amatorilor de schi din România, se extinde. După cele patru ediții organizate anii anteriori la Straja, de anul acesta competiția se desfășoară în trei locuri: Mărișel, Poiana Brașov și, bineînțeles, Straja.

Cupa Fischer la schi a fost organizată în ultimii patru ani la Straja, în județul Hunedoara. Succesul de aici i-a determinat pe organizatori să extindă competiția în alte zone din țară, acesta fiind primul an în care se întâmplă acest lucru.

În 2022, Cupa Fischer va avea loc în 4-6 februarie la Mărișel, în județul Cluj, între 18 și 20 februarie la Poiana Brașov, iar între 4 și 6 martie la Straja.

„Noi am început tradiția cu Cupa Fischer la Straja acum cinci ani și evenimentul a luat o amploare foarte mare, în momentul de față cred că este considerat cel mai mare eveniment de schi din Estul Europei de amatori. (…) Am reușit să facem anul acesta trei asemenea concursuri. Am ales zone diferite: Mărișel pentru Cluj, Oradea și toată partea de Vest a țării, am ales Poiana Brașov pentru partea de București și sud și tot ce ține de Muntenia, și rămâne Straja pentru celelalte”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Alin Popoviciu, reprezentant al Fischer România.

Concursul se adresează tuturor celor cu vârsta de peste 3 ani care schiază. Competiția se desfășoară pe mai multe categorii de vârste: sub 8 ani, 9-12 ani, 13-15 ani, 16-18 ani, 19-25 ani, 26-35 ani, 35-45 ani și plus 45.

Înscrierile sunt limitate la 300 și se pot face aici.

Singura condiție impusă este ca în ultimii cinci ani concurenții să nu fi acumulat puncte FIS, adică să nu fi participat la competiții de performanță.

,„Anul acesta la Mărișel și la Poiana Brașov, având în vedere că e prima ediție, o să facem doar proba de slalom paralel la fiecare categorie de vârstă. În final, concursul va trebui să aibă aceeași structură ca și la Straja. Acolo, după o probă pe categorii de vârstă, unde premiem fiecare categorie de vârstă, cei mai buni timpi de la băieți și fete, nu contează categoria, intră la slalomul paralel în piramidă, din care se ajunge în finală”, ecplică Alin Popoviciu.

Conform acestuia, fiecare concurent primește un kit de participare, scopul fiind de a încuraja sportul.

„Fiecare concurent primește un kit de participare, concurenții primesc de la fiecare brand câte ceva, adică un tricou, bandane, adică din start participând ai un cadou cum ar veni și încercăm tot timpul să impulsionăm schiul”, spune organizatorul competiției.

Pentru câștigători premiile sunt mari. Cei clasați pe locurile 1, 2 și 3 locurile primesc echipamente de schi. Cele mai mari premii sunt la Straja, unde câștigătorul slalomului paralel primește un echipament complet de cursă, în valoare de câteva mii de euro.

Pentru prima dată, în acest an este introdusă și competiția de snowboard. Tot ca o noutate este parteneriatul cu Winterfest, care se va ocupa de partea de entertainment.

Cupa Fischer respectă regulile unei competiții mari: are cronometraj, panouri de afișaj, fotograf și cameraman dedicat.

Organizatorii își doresc ca această cupă să devină un veritabil campionat de schi al amatorilor.

„Dorința mea este ca această cupă să devină un campionat național al amatorilor de schi, adică mi-aș dori să am câte o etapă aproape în fiecare weekend și apoi, cu puncte acumulate, să avem finala unde să premiem câștigătorii”, spune Alin Popoviciu.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine