FOTO, VIDEO Sezon încheiat pentru Aleksander Aamodt Kilde, după accidentarea de la Wengen

Sezonul norvegianului Aleksander Aamodt Kilde, partenerul Mikaelei Shiffrin, s-a încheiat după ce a suferit răni la umăr și la picior, sâmbătă, în urma unei căzături în timpul etapei de Cupa Mondială de la Wengen, Elveția.

Kilde și-a dislocat un umăr, a suferit o tăietură la gambă și a fost operat la Berna în cursul zilei de sâmbătă, potrivit federației norvegiene de schi.

„Nu are nicio fractură, dar este plin de vânătăi. Kilde se află pe mâini bune la spitalul din Berna, a declarat medicul echipei, Marc Jacob Strauss”, potrivit federației, citate de nbcsports.com.

O postare pe rețelele de socializare a lui Kilde, duminică dimineață, îl arăta pe acesta în convalescență într-un pat, fiind vizitat de partenera sa Mikaela Shiffrin.

„Sunt aici (și sunt îngrijit de singura și unica @mikaelashiffrin)”, a scris sportivul pe rețelele de socializare, unde a ulțumit pentru mesajele primite.

Cursa a fost oprită timp de aproximativ 30 de minute. Cursa a fost câștigată de Marco Odermatt.

Kilde are șase podiumuri în Cupa Mondială în acest sezon, după ce s-a impus de opt ori în sezonul trecut și a obținut argintul la coborâre și la super-G la campionatele mondiale din februarie anul trecut.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Aleksander Aamodt Kilde

Video: youtube/WorldCup Skiing

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine