Credeţi că ştiţi tot ce se poate şti despre schiatul în Italia? Dar ştiaţi şi că acest sport poate fi practicat pe insula Sicilia? Mai exact pe vulcanul Etna? Cel mai faimos vulcan de pe continent ajunge la 3.340 de metri. Vulcanul Etna este, de asemenea, cel mai înalt vulcan activ din Europa. Însă chiar şi aşa, pe Etna se schiază pe 12 kilometri de pârtii. În ciuda pericolului relativ, pe versantul sudic al vulcanului Etna, ceva mai sus de Nicolosi, se schiază fără probleme din anul 2004. O gondolă transportă schiorii şi snowboarderii până la altitudinea de 2.500 de metri. De acolo, turiştii sunt preluaţi de un teleschi. Cele mai multe pârtii existente aici sunt de nivel intermediar. Acestea completează însă câteva rute mai dificile, destinate schiorilor şi snowboarderilor avansaţi. Una dintre acestea este Canalone degli Svizzeri, care coboară de la Montagnola până în Nicolosi-Nord. De asemenea, schiorii mai aventuroşi şi pasionaţi de schiul de tură pot ajunge până pe vulcanul Etna cu ajutorul ghizilor locali. În plus, perisajele ce pot fi admirate de pe vulcanul Etna sunt unice: coloanele de fum care se ridică spre cer dau un aer unic acestui domeniu schiabil.]]>
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine