Minivacanță reușită de Sărbători! Am avut parte de peisaje de poveste, atmosferă plăcută, săniuș aproape extrem cu copiii și chiar de schi decent. Mă rog, raportându-mă la condițiile pe care le oferă “stațiunile” mioritice care propun, îndeobște, o singură pârtie.
Când mă simțeam, însă, mai bine, au năvălit! Mii, zeci de mii de oameni au sufocat peisajul și pârtiile, schimbând alunecarea pe zăpadă cu statul la coadă, au umplut parcările, restaurantele, barurile și, mai ales, au blocat drumurile. Nu doar unde am fost eu, ci în toate stațiunile și pe lângă toate pârtiile din țara asta. Fraților, aglomerație se formează în astfel de perioade și pe partiile din Alpi, cât sunt ei de mari. Și nici nu am pretenția să schiez singur pe pârtie (chiar dacă imaginea asta mă mai face câteodată să zâmbesc prin somn).
Avem cu toții dreptul să ne bucurăm de munte și de schi. În alte țări, însă, aglomerația guvernată de reguli te încetinește doar un pic. Statul la coadă este un prilej de a mai schimba o glumă sau de a te pune la curent cu news-urile din gașca de prieteni, nu de nervi și de frustrare precum la noi. Acolo fiecare își știe locul și certitudinea că vei ajunge la instalația de urcat pe cablu exact când e momentul tău e relativ reconfortantă. Nu stai încordat, cu ochii în patru, nereușind nici așa să faci nimic pentru ca 30-40 de procente din oamenii aflați pe pârtie să nu se bage în față călcând peste schiuri, peste reguli, peste respect, peste demnitate. Într-un moment de sinceritate recunoști în sinea ta ca ți-e ciudă că eforturile făcute de ai tăi nu în șapte ani ci în mult mai mulți, te împiedică acum să o iei și tu pe scurtătură și că ți-e ciudă că nu ai obrazul suficient de gros pentru ca privirile celorlalți să nu te ardă. Încerci să cuantifici întârzierea și, nereușind, ajungi pachet de nervi în momentul în care te agăți de o crosă, te așezi pe un telescaun sau te înghesui cu delicatețe într-o gondolă sau într-o cabină. Urmează o perioadă de calm, în care încerci, timid, să te bucuri de coborârea care va urma. Ajuns sus, te feliciți că ți-ai ponderat entuziasmul, scutindu-te de încă o dezamăgire: practic, e imposibil să găsești o linie pe care să aluneci printre miile de oameni care ocupă, într-o mișcare browniană, întreaga pârtie. Resemnat, renunți….
Ajungi, însă, repede să regreți că nu ai rămas pe pârtie. Coada de la apres-ski este imensă și este guvernată de aceleași reguli ( sau neguvernată, mai exact), precum cea de la teleschi. Mai ales că numărului mult prea mare de schiori, aici i se adaugă și un număr impresionant de oameni care nu schiază și nu au nicio legătură cu fenomenul. Nu o să înțeleg niciodată de ce atâția români fac eforturi considerabile să ajungă să înghețe într-un loc în care nu au ce face. Își rup planetarele pe drumurile prost curățate de zăpadă, așteaptă răbdători în blocajele de trafic pe care tocmai ei le creează pentru a ajunge într-o parcare ( și a o umple până la refuz) care deservește o pârtie de schi. Sau mai multe. Dar nimic altceva. Îngheață cu stoicism într-un loc fără nicio facilitate pentru cei care nu schiază, fără nicio atracție pentru ei, fără să aibă măcar un spațiu de plimbare, nimic. Ocupă doar locurile de parcare, blochează drumurile și se înghesuie în apres-skiul evident subdimensionat, unde cei care coboară de pe pârtie ar putea bea un ceai cald. Asta în situația fericită în care nu se avântă fericiți și gălăgioși cu sănii, bucăți de nailon sau capace de budă pe pârtie, supunând Divinitatea la eforturi considerabile pentru a reuși să păstreze nerupte picioarele celor de pe schiuri și nesparte capetele fară creier ale celor care, în disprețul tuturor regulilor, au decis să se distreze și ei un pic… Că, deh, au venit și ei la munte!
Următoarea opțiune pentru schior: plecarea. Ei bine, nu e așa simplu! Una dintre trăsăturile care ne caracterizează la volan este nesimțirea. Degeaba văd mașinile parcate pe ambele părți ale drumului ( o idioțenie și asta) cu kilometri buni mai jos de parcare. Degeaba le spun polițiștii sau oamenii care se întorc că nu mai sunt locuri. Concetățenii noștri obișnuiți să parcheze pe locurile destinate persoanelor cu handicap din malluri forțează intrarea….. Așa că stai cu orele în mașină, foarte aproape de pârtia pe care ai refuzat să rămâi. Dar ai timp suficient să te întrebi de ce dracu’ n-ai rămas acasă. Sau la cabană, la un vin fiert lângă șemineu…. Sau, cel mult pe cărarea abruptă de lângă cabană unde copiii s-au distrat atât de bine cu sania…
Până vom avea și noi reguli și suficientă educație pentru a le respecta, vă invit să vă gândiți bine unde și când mergeți la schi. An nou fericit!
Scris de: Andrei Huțanu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
