Șureanu, într-o sâmbătă. Schi și atmosferă ca-n alte vremuri

Taberele de schi în care mi-am petrecut o bună parte a copilăriei și tinereții timpurii. Într-o tabără sunt și acum. În tabăra sportivă “Luncile Prigoanei”, la câțiva kilometri de resortul de schi “Șureanu”.

Imi ard obrajii, mă doare fiecare mușchi și mă cuprinde o moliciune cu care e aproape imposibil să mă lupt. Nu pot, însă, să adorm, trebuie să mă mobilizez și să ies din nou în gerul de afară care-ți lipește mâna de clanța ușii. Sunt invitat în căsuța de alături, la grătare făcute în frig și servite în căldură. În căldura familiei lui Rareș. Cu el am schiat toată ziua, într-un ritm pe care nu l-am mai avut de ceva vreme.

Urcând pe drumul alb de la Luncile Prigoanei către parcarea de lângă telescaun, trecem prin “Poarta Raiului” . Dacă jos e poarta, atunci aici sus ce e? Iertată fie-mi blasfemia dar am nevoie de cuvinte mari pentru a putea înlocui rânduri întregi de figuri de stil cu care să descriu ce găsești acolo, la peste 2000 de metri.

Îmi plac domeniile schiabile de altitudine. Au ceva special, mai ales pe o vreme însorită. E o senzație de libertate dată în primul rând de peisajul neîngrădit, de faptul că vezi până departe, până la alți munți înalți, iar apoi de vastitatea spațiului în care schiezi. E cu totul deosebit să poți vedea toate pârtiile desenate prin golul alpin.

Dar nu am de gând să vă descriu domeniul. A făcut-o Rareș în excelentul articol numit “Orizonturi bune”. Am să vă spun doar, pe scurt, părerea mea despre pârtiile parcurse.

A 1 este o pârtie bună, frumoasă, cinstită. Începe cu o zonă de plat apoi înclinația crește și se îngustează un pic dar, la un moment dat devine foarte lată, cu o înclinație potrivită, o zonă care te îndeamnă la un carving larg. Finalul este din nou mai abrupt și mai îngust iar zona de sosire, unde se întâlnește și cu C3, este destul de ciudată, te trezești brusc acolo, de cele mai multe ori cu o viteză mult prea mare pentru siguranța ta și a celor din jur.
A 3 nu mi-a plăcut. Începe cu o zonă lată și cu suprafața frumoasă dar înclinată lateral, devine apoi mai abruptă și pare promițătoare, dar se transformă repede într-un fel de drum îngust și cu înclinație mică. I-am auzit, însă, pe mulți declarându-se încântați de ea.
C 3 este o altă pârtie pe care am schiat cu plăcere. E suficient de abruptă ca să te dai tare și are și o decompresie pe la jumătatea ei, care-ți ascunde continuarea și o face mai interesantă. Atenție însă, sunt destul de mulți începători și te poți trezi pe partea ascunsă cu un schior foarte lent în față.
Deși este cotată ca albastră, C1 mi-a plăcut la rândul ei. E drept, începutul este tipic albastru: lat, drept, cu înclinație mică.

Însă, dupa vreo 150 de metri, cotește la dreapta și devine la fel de abruptă precum C3, “roșia” situată de partea cealaltă a cablului. Aici m-am simțit bine în special după-amiază, datorită suprafeței mai puțin degradată de schiorii mai rapizi. Oricum, trebuie să remarc că suprafața excelent pregătită pe toate pârtiile, s-a păstrat foarte bine până seara. E drept, a fost și frig, în ciuda soarelui orbitor. Acestea sunt singurele pârtii funcționale de la Șureanu. Celelalte există doar pe hârtie. În schimb mai există un spațiu absolut uriaș pentru schiul în afara pârtiei, în condiții de relativă siguranță.

Și să nu vă închipuiți că singura posibilitate de cazare din zonă este tabăra sportivă. Există la Poarta Raiului un hotel și două pensiuni cu stele multe și adevărate. Iar la Luncile Prigoanei, spațiile de cazare sunt destul multe și potrivite fiecărui buzunar. Tabăra rămâne, însă, o opțiune de luat în seamă de cei fără prea mari pretenții, de cei fără prea mulți bani sau de cei nostalgici….

…Grătarele sunt senzaționale, vinul e bun, atmosfera incredibilă. Doar o chitară mai lipsește…. Mulțumesc, Rareș, pentru ocazia de a mă întoarce în timp și pentru felul în care m-ați primit. Tu și minunata ta familie.

Andrei Huțanu