Frica de coronavirus a cucerit Everestul

Sezonul de expediție pe Everest a fost anulat. Decizia a fost luată de autorități în urma pandemiei de coronavirus, deși în Nepal există momentan doar un singur caz confirmat.

Am decis să oprim toate vizele turistice până pe 30 aprilie„, a declarant Narayan Prasad Bidari, secretarul Biroului premierului. Toate permisele pentru sezonul 2020 Everest care au fost deja oferite vor fi anulate. Turiștii care vor veni în Nepal chiar și în aceste condiții vor trebui să rămână în carantină două săptămâni, începând cu data de 14 martie.

China a anulat deja expedițiile din partea de nord a muntelui.

sursa: www.telegraph.co.uk

Sezonul de escaladă pe Everest se desfășoară în mod normal în perioada aprilie-mai, când condițiile meteo sunt mai puțin dure, iar alpiniștii pot să prindă o fereastră pentru cucerirea vârfului. Cei mai mulți provin din SUA, India, China, Marea Britanie, Japonia și Coreea de Sud.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine