Bilanțul intervențiilor Salvamont, în luna august: 6 decese și 199 de persoane accidentate

Peste 500 de intervenții de salvare și de acordare a primului ajutor au avut salvamontiștii din România în luna august. Șase persoane au decedat și 199 au fost rănite, potrivit bilanțului prezentat de Salvamont România.

Luna august, lună de vârf a sezonului de vară, este caracterizată printr-un număr foarte mare de turiști pe munte și a impus asigurarea asistenței de salvare montană la un nivel maxim. Astfel, zilnic, un număr de 500 – 600 de salvamontiști s-au aflat la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în punctele medicale și de intervenție din circa 95 de posturi și baze salvamont.

Salvamontiștii au fost solicitați să intervină în luna august în 508 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 656 de persoane.

Dintre acestea, 177 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, 22 persoane au fost predate elicopterelor SMURD-IGAV, iar 6 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Din numărul total de intervenții, 460 de intervenții au avut loc în zona montană, 43 de persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 5 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor.

Prin Dispeceratul Național Salvamont au fost primite, direct, 387 de apeluri, restul fiind preluate direct de către salvamontiști prin serviciul unic de urgență 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont.

„Structurile Salvamont au avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect, își dezvoltă permanent resursele umane și materiale și, în activitatea derulată, nu au solicitat și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont.

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România activează ca personal operativ de intervenție un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, 300 de salvatori montani angajați, 482 de salvatori montani voluntari, alături de care, circa 350 de salvatori aspiranți și debutanți se află în diverse etape de formare profesională.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/ Dispeceratul Național Salvamont

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *