Exerciții de salvare din peșteră, organizate de Salvaspeo în județul Bihor

37 de salvatori din cadrul serviciilor publice Salvamont-Salvaspeo din județele Bihor, Arad, Cluj, Dâmbovița, Mureș și Hunedoara au participat în weekend la exerciții de salvare organizate în comunele Roșia și Remetea, județul Bihor.

La exercițiile care s-au desfășurat timp de două zile au participat 37 de salvatori speologi și medici cu pregătire de specialitate. Exercițiile de salvare au avut loc în Peștera Vacii, Peștera care Cântă, faleza de la Stanul Gurguiat de pe Cheile Cuților și în Peștera Meziad.

Salvatorii au simulat un accident în peșteră.

„Singura deosebire e că victima pe care o scoatem e sănătoasă, în rest atelierele tehnice sunt aceleași, seriozitatea oamenilor e aceeași. Am scos targa din trei peșteri, am avut undeva la 25 de ateliere tehnice, în care am avut 4 tiroliene, cea mai lungă a avut vreo 60 de metri”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Tudor Rus, director tehnic al Salvaspeo România.

La sfârșitul lunii octombrie va mai avea loc un astfel de exercițiu la Roșia, apoi este programată școala națională Salvaspeo, iar un alt exercițiu va fi organizat în Dâmbovița.

„Scopul este de pregătire pentru echipele Salvaspeo din serviciile județene Salvamont-Salvaspeo. Avem undeva la patru-cinci exerciții anul acesta, iar principalele zone în care se fac exerciții sunt Munții Apuseni, unde sunt multe peșteri și cei mai mulți speologi, în special se fac în județul Bihor”, a mai spus Tudor Rus.

Echipele de intervenţie Salvaspeo sunt formate în mare parte din salvatori voluntari, civili, pregătiţi şi formaţi pentru salvări din zone greu accesibile şi dificile, care necesită o pregătire tehnică specifică, antrenament continuu şi echipamente de intervenţie speciale.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Salvaspeo România