S-a prăbușit cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase din lume

Cascada Bigăr din județul Caraș-Severin, una dintre cele mai frumoase atracții turistice din țară, s-a prăbușit luni, puțin după ora 18.00. Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor au explicat, pe pagina de Facebook, că roca a cedat sub propria greutate.

Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale. Travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni și greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate, se arată în anunțul făcut de Regia Națională a Pădurilor, Romsilva.

Pe de altă parte, ghidul de turism Mircea Jumanca, a declarat pentru Deutsche Welle, că motivul ar fi intervenția omului în circuitul apei: „Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”.

Cascada Bigăr a ajuns în ultimii ani unul dintre cele mai căutate atracții tursitice. Cascada a fost mai puțin cunoscută publicului larg până în 2013, când o fotografie a ei a ajuns pe „The World Geography”.

În plus, într-unul din topurile realizate pe acest site, cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume. Ulterior, jurnaliştii de la Huffington Post au publicat un articol în care se spunea despre cascadă că este “un loc magic, desprins parcă din basme”.

Scris de: Bianca Șomlea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *