Ninsori la munte. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben

Se anunță ninsori în zonele de munte. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben, potrivit căreia în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă.

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o avertizare Cod galben de precipitații, valabilă până sâmbătă la ora 14.00.

Conform acesteia, în Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului și în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25-35 l/mp și pe arii restrânse 35-40 l/mp.

În regiunile sudice, temporar vântul se va intensifica și va avea viteze de 45-55 km/h.

„În a doua parte a zilei de joi (14 octombrie) și în noaptea de joi spre vineri (14/15 octombrie) în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini mai mari de 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

O avertizare Cod portocaliu de ploi a fost emisă pentru județele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călărași, Dolj, Ilfov și municipiul București, dar și pentru jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Gorj. În aceste zone va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă în general de 40-60 l/mp.

În noaptea de miercuri spre joi a nins din nou pe Trasfăgărășan, iar drumarii au intervenit cu un utilaj de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru a curăța șoseaua de zăpadă.

Scris de: Călin Pop

Video: Facebook/Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine