Începe Aventura. Gabriel Băicuș pleacă în Nepal, unde va urca în 24 de ore, două dintre cele mai mari vârfuri din lume

Gabriel Băicuș, alpinistul român care în acest an încearcă să ajungă, în mai puțin de 24 de ore, pe cel mai înalt vârf al planetei –  Everest 8848 m și pe al patrulea vârf ca altitudine – Lhotse 8516 m, pleacă azi din București spre Nepal.

Proiectul său va dura aproximativ două luni și va implica foarte multă logistică. Plecarea din București este programată la ora 22.00. El va zbura spre Katmandu cu o escală de câteva ore în Istanbul.

Mâine dimineață, la ora 11.00, ora Nepalului, va ateriza în capitala alpinismului mondial – Katmandu. Aici va avea câteva zile pentru a se organiza și a rezolva ultimele probleme logistice.

Ce înseamnă asta: în primul rând alpinistul român va trebui să obțină permisele pentru cele două vârfuri și pentru tranzitarea parcurilor naționale. Permisele sunt eliberate de către Ministerul Culturii, Turismului și a Aviației Civile.

Gabriel Băicuș este liderul expediției montane organizate de cei de la Glacier Himalaya și de aceea el trebuie să se prezinte personal la acest minister, să participe la o ședință cu reprezentanții ministerului și să ridice permisele pentru toți membrii expediției din care face parte. Așadar, va începe proiectul montan cu un prim pas birocratic.

După cum vă spuneam, Katmandu este, din punctul meu de vedere, capitala alpinismului mondial. În acest imens oraș, există o zonă, un cartier, unde trag majoritatea iubitorilor de munte – Tamel. Aici găsești tot ce te poate ajuta în proiectele montane: agenții care organizează expedițîi montane, sute de magazine cu echipament montan, sute de agenții care închiriează echipament montan, zeci de restaurante și hoteluri.

Gabriel, după vizita la minister, își va face ultimele cumpărături, îi va cunoaște pe toți membrii echipei Glacier Himalaya (alpiniști, șerpași, porteri), își va încărca bateriile (personale și ale device-urilor necesare) și se va bucura de diversitatea oferită de acest cartier.

Pe data de 12, va părăși capitala Nepalului și va zbura spre Lukla. De aici va începe ascensiunea spre Tabăra de Bază a Vârfului Everest. Drumul până în tabăra de bază va dura aproximativ 10 zile. El, împreună cu echipa din care face parte, va urma un traseu  superb numit și Ruta Lacurilor – Gokyo Trek Trail. În aceste 10 zile vor urca de la Lukla, localitate situată la altitudinea de 2.846 m, până la Everest Base Câmp, situată la 5.364 m.

Gabriel are nevoie, pentru a reuși în proiectul său, de o aclimatizare foarte bună. Putem spune că procesul de aclimatizare începe cu primul pas în traseul spre Everest. Dar foarte importantă este perioada petrecută în Tabăra de Bază și zilele care vor precede ascensiunii finale. Alpinistul român a ales să introducă în procesul de aclimatizare și ascensiunea vârfului Lobuche, 6.119 m.

Foarte pe scurt, cum se va desfășura proiectul lui Gabriel după ce va ajunge în Everest Base Câmp: va avea 2-3 zile de odihnă, va avea câteva zile pentru ascensiunea pe Lobuche, iar apoi va ajunge înapoi în tabăra de bază unde va continua procesul de aclimatizare și pregătire pe ruta sudică a vârfului Everest. Undeva, după prima jumătate a lunii mai se preconizează ascensiunea finală.

Dar, mult mai multe amănunte vor urma în zilele următoare. Vom încerca să vă ținem aproape de Gabriel Băicuș și de proiectele mari din Himalaya.

Alpinistul român este susținut în această expediție de parteneri și sponsori. Fără ei, inițiativa ar fi rămas la nivel de dorință. De aceea doresc să îi amintim: Primăria Nehoiu, Oxygen Communication, Clubul Alpin Român, Ski Outdoor Magazine, Garmin România, Northfinder, Alpin Film Festival, Radio Brașov, România Pitorească, Stana Runcu Stiol.

Fotografii, impresii audio și video, calendarul și itinerarul proiectului le puteți găsi pe pagina de Facebook a alpinistului : https://www.facebook.com/gabrielibaicus și pe pagina noastră: https://www.facebook.com/skiandoutdoormagazine.

Scris de: Vasile Cipcigan

 

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine