Resorturi din Bulgaria, Polonia și Slovacia, alături de cele 63 de domenii schiabile care fac parte din Asociația Transportatorilor pe Cablu din România participă de vineri până duminică la primul târg de profil din Estul Europei, organizat la Cheile Grădiștei, județul Brașov.
Carpathian Mountain Fair este organizat de Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR).
Organizatorii își propun să intermedieze, prin iontermediul târgului, servicii de cea mai înaltă calitate în special pentru domeniile schiabile din țară, dar și pentru resorturile montane din Europa.
„Piața devine tot mai dinamică, resorturile montane au cunoscut în ultima perioadă un aflux mare de turiști și multe companii care oferă produse și servicii pentru clientul montan nu au reprezentanțe în România, astfel ajungând mai greu la clienții lor, prin urmare am zis să le facilităm această întâlnire, dintre producători și cumpărători”, a declarat Iancu Șerbănescu, președintele Asociației.
La târgul din Cheile Grădiștei Resort vor participa companii precum Leitner, Doppelmayer sau Bartholet la transportul pe cablu, PistenBully pentru ratrace sau SkiData pentru ticketing. La acestea se adaugă nenumărate branduri extrem de cunoscute în domeniul serviciilor si produselor de calitate.
„Acest târg oferă posibilitatea ca producătorii și cumpărătorii să se întâlnească într-un cadru organizat și să găsească împreună soluțiile optime pentru a crește atractivitatea resorturilor. Pentru resorturile din România acest lucru înseamnă că vor putea alege cele mai bune opțiuni pentru instalațiile de transport pe cablu, producție de zăpadă artificială, utilaje pentru pregătirea pârtiilor și mai nou activități pe timpul verii”, mai spune Iancu Șerbănescu.
Reprezentanții asociației susțin că și în România schiul începe să aibă din ce în ce mai mulți practicanți. Prin urmare, următorul demers al Asociației Transportatorilor pe Cablu va fi obținerea unei întâlniri cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului pentru a-i prezenta un plan de revigorare a activităților de iarnă din întreaga țară, un plan care presupune anumite modificări legislative.
Reprezentanții ATCR susțin că investitorii privați sunt discriminați în comparație cu autoritățile locale și regionale atât din perspectiva accesului la finanțare cât și din punct de vedere al legislației silvice. Sunt imperios necesare niște schimbări urgente pentru a debloca numeroase proiecte de dezvoltare din țară ce bat pasul pe loc.
„Istoria a dovedit faptul că privatul este un mai bun administrator al domeniilor schiabile, fiindcă numărăm pe degete excepțiile unde administrează autorități locale, iar pârtiile sau domeniile schiabile funcționează bine. Lipsește infrastructura, lipsește susținerea Guvernului. Pentru a putea oferi servicii mai bune turiștilor avem nevoie de modificări legislative pentru scoaterea din circuitul silvic, de acces la finanțările pe turism și un regulament al schiorului”, mai spune Iancu Șerbănescu.
Lista expozanților de la Carpathian Mountain Fair:
- Transport pe cablu: Doppelmayer, Bartholet, Leitner Grup, Snowmax, Teufelberger Redaelli
- Zăpadă artificială: Technoalpin, Supersnow, , Demac Lenko
- Ratrace: PistenBully, Prinoth, Pistentech, Meb
- Summer activities: Zarox Pumptrack, El-Car, Mountain Cart
- Ticketing si parcari: Ski Data (Insight Software) Kadra Tech
- Covoare rulante: Sunkid
- Construcții și proiectare instalații pe cablu: Transcabl, Proeuro, Canalpin,
- Iluminat nocturn: Flash Lighting Systems, Oxi Delta
- Soluții pentru stocare și vânzare echipamente de ski și snowboard: QBL
- Echipamente de ski și snowboard: Rossignol, Dynastar, Vist.
La târg, Ski&Outdoor Magazine va participa cu un stand propriu.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine