Peste 30 de expozanți și 250 de vizitatori din domeniu la prima ediție a Carpathian Mountain Fair

Peste 30 de expozanți și mai mult de 250 de vizitatori din domeniul turismului montan au ajuns în weekend la Carpathian Mountain Fair, primul târg dedicat resorturilor de schi din Estul Europei, organizat la Cheile Grădiștei.

Carpathian Mountain Fair a reunit peste 30 de expozanți din mai multe țări europene precum și reprezentanți ai unor domenii schiabile din Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria.

Alături de aceștia, peste 250 de vizitatori din domeniul turismului montan din România au fost prezenți la târgul organizat de Asociația Transportatorilor pe Cablu din România în parteneriat cu Cheile Grădiștei Resort.

„Târgul a fost un prilej bun pentru a ști cine este în spatele email-ului și al telefonului în momentul în care negociezi cu un furnizor de peste hotare. Acest târg a ajutat la stabilirea legăturilor dintre furnizori și beneficiari”, a declarat Adrian Handrau, reprezentant al complexului de ski de la Mărișel.

Prin intermediul Capathian Mountain Fair, patronii complexurilor din țară au putut crea legături directe cu branduri ca Leitner, Doppelmayer, Bartholet, PistenBully sau SkiData.

„Este o inițiativă foarte bună pentru furnizorii care nu au dezvoltată o structură de vânzări în România. Târgul ne-a arătat potențialul de dezvoltare a României. În mod sigur, toate companiile prezente la târg vor aduce în România, în viitor, cele mai inovative produse. Noi, în mod sigur, vom participa și la edițiile următoare”, spune Rafal Topolski, unul dintre expozanți, venit din Polonia.

În afara târgului, expozanții și potențialii lor clienți s-au întâlnit și în cadrul mai multor evenimente informale. În prima seară a târgului, furnizorii s-au întâlnit cu membrii Asociației Transportatorilor pe Cablu, iar vineri acestora li s-au alăturat și oficialități preocupate de dezvoltarea domeniilor montane.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea, primarul din Predeal, Sorin Ioan Ciobanu și secretarul de stat din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Angel Iulian Călin s-au numărat printre oficialitățile prezente la eveniment.

„Am fost asigurați de tot sprijinul Ministerului și de faptul că vom fi incluși în discuțiile care privesc domeniile schiabile, mai ales că acum s-au unit și au o voce, prin ACTR. I-am propus domniei sale mai multe modificări legislative, la legea Schi în România, ce prevede anumite particularități în cazul scoaterilor din fond forestier pentru obiectivele turistice. De asemenea, noi am cerut ministerului de resort să ne ofere condiții egale cu cele ale unităților administrativ teritoriale în cazul finanțărilor nerambursabile”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației Transportatorilor pe Cablu din România.

Reprezentanții ACTR au mai propus autorităților posibilitatea de a extinde utilizarea cardurilor de vacanță și pentru achiziționarea de skipass-uri, clasificarea pârtiilor printr-o procedură similară cu clasificarea hotelieră, dar și o modalitate de regionalizare a vacanței de iarnă, astfel încât un număr egal de județe să aibă vacanță în fiecare săptămână a lunii februarie. Asta ar face ca destinațiile montane să fie mai accesibile pentru un număr mai larg de familii și, implicit, la un preț mai avantajos.

Carpathian Mountain Fair este primul târg organizat în țară pentru domeniile schiabile din România, la inițiativa Asociației Transportatorilor pe Cablu din România, care reunește 64 de membri și aproape toate stațiunile de schi din România.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine