Cum ne apărăm de câinii de stână

Câinii de la stână pot să fie o amenințare reală în drumețiile noatre, iar o legislaţie care să le reglementeze prezenţa nu există.

Sunt rase mai tolerante şi altele mai puţin tolerante cu oamenii; în ultimii ani, stânele au adoptat rase mai agresive, pentru a avea o pază mai bună faţă de animalele sălbatice, dar care sunt mai puţin tolerante cu omul. Așa au apărut mult mai multe conflicte între drumeţii iubitori de natură şi ciobani. Veterinarul Gianluca D’Amico, profesor de la USAMV Cluj-Napoca, ne explică cum ne apărăm de câinii de stână ce ne apar în cale în drumeții:

1. Când abordăm un traseu de munte, prima regulă e să încercăm să evităm pe cât se poate stânele. Acest lucru nu e întotdeauna posibil; şi atunci trebuie să pornim de la un principiu: câinii de la stână au un teritoriu de păzit, au o sarcină pe care o fac cât de bine pot. Ca drumeţi, ca alergători montani, ca excursionişti, trebuie să considerăm stâna drept un teritoriu care nu este al nostru.
2. Trebuie să ne facem prezenţa anunţată, să fie clar că noi suntem acolo. Pe cât posibil să nu mergem singuri, iar dacă suntem într-un grup, trebuie să fim cât mai uniţi. Nu trebuie însă să strigăm la câini pentru că îi agităm şi mai tare, iar adrenalina lor oricum e deja la un nivel ridicat.
3. Dacă avem un element slab în grup – un câine, un copil – el trebuie pus în mijlocul grupului (asta ne învaţă factorul de turmă). Încet-încet trebuie să ieşim din acel teritoriu.
4. Dacă nimerim în mijlocul unei turme, tebuie să încercăm să nu ne panicăm.
5. Uneori ajută dacă ai la tine nişte biscuiţi cu care să momeşti câinii.
6. O altă tehnică e să înţelegi care e liderul grupului de câini, apoi cu el să „discuţi”, la el să te raportezi, pentru că ceilalţi câini vor face ce face liderul. Aşadar, încercăm să ieşim din teritoriu şi între timp strigăm ciobanul, pentru că de obicei câinii răspund foarte bine la comenzile lui.
7. Dacă avem beţe de trekking, nu le folosim ca armă, dar le ţinem în faţă pentru a ne proteja picioarele.
8. În caz de un atac, putem folosi o haină, un rucsac, pe care noi să-l aruncăm mai departe: să fie considerat pradă, iar noi să câştigăm un pic de distanţă.
9. Putem folosi dispozitive cu ultrasunete: dacă funcţionează sau nu, depinde de câine și de dispozitiv. Putem folosi un spray de urs, pe care oricum trebuie să îl avem la noi; dar un spray mare, cu un jet puternic. Nu trebuie să uităm că grupul de câini poate veni din mai multe locuri: deci se poate să folosim spray-ul pe unul, dar să vină un alt câine, care să fie enervat de acest comportament. De aceea, dacă suntem şi noi mai mulţi, e cu atât mai bine. Linişte, calm, nimeni să nu o ia la fugă.
10. Dacă atacul este lansat, câinele vine hotărât; iar dacă el vine cu hotărârea că tu reprezinţi un pericol, nu aş risca să mă pun jos şi să devin mai vulnerabil. Dacă te pui jos, poţi să fii muşcat la cap sau în părţi vitale.
11. Evită comportamentul sfidător: nu l-aş privi în ochi, nu aş urla la el, pentru că atunci m-ar vedea ca pe o ameninţare majoră.
12. Orice obiect care se mişcă rapid reprezintă o pradă. Bicicleta trebuie să fie folosită ca unealtă de apărare, interpusă între tine şi câine. Se poate să muşte din roţi şi să le spargă, dar probabil că bicicleta te va salva. Ca să fugi cu bicicleta trebuie să cunoşti traseul foarte bine, trebuie să fii destul de sigur că ai acea distanţă care-ţi oferă un avantaj consistent faţă de câine.

Găsești varianta video a materialului, alături de alte zeci de video-uri despre echipament și experiențe outdoor pe contul de You Tube Ski&Outdoor Magazine.

Interviu realizat de Vasile Cipcigan