Ciclistul român Vlad Dascălu a terminat pe locul 6 la general în Cupa Mondială de Mountain Bike Cross-Country Olympic (XCO). „Sportul nostru are multe fețe și simt că le-am văzut pe toate în acest an”, spune sportivul.
„Vlad, felicitări pentru locul 6 general realizat la Cupa Mondială de Mountain Bike Cross-Country Olympic (XCO) – Men Elite UCI 2022”, i-a transmis sportivului Federația Română de Ciclism.
Conform acesteia, Vlad Dascălu a obținut în acest sezon 5 podiumuri XCO și 3 XCC.
Sportivul spune într-o postare pe Facebook că rezultatele obținute „sună foarte bine, deși ultimele curse au fost foarte grele”.
„Este greu de descris în cuvinte acest sezon al Cupei Mondiale. De la podiumuri și de la faptul că am fost aproape de prima mea victorie în Cupa Mondială, la defecțiuni mecanice, accidente mari și accidentări. Sportul nostru are multe fețe și simt că le-am văzut pe toate în acest an”, a scris Dascălu pe rețeaua de socializare.
Potrivit federației, Vlad Dascălu va participa sâmbătă 17 septembrie, în Danemarca, la Campionatul Mondial de XCM.
Scris de Călin Pop
Foto: Facebook/Vlad Dascalu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine