342 de persoane au fost salvate de salvamontiști în luna octombrie

Salvamontiștii din întreaga țară au avut în luna octombrie, lună cu un aflux mare de turiști la munte, 261 de intervenții, în urma cărora 342 de persoane au fost salvate.

Potrivit Salvamont România, în luna octombrie circa 500 de salvatori montani s-au aflat, în medie, zilnic la datorie în zonele cu afluență turistică mare, în punctele medicale și de intervenție din aproape 90 de posturi și baze salvamont.

Salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 261 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 342 de persoane.

Dintre acestea, 102 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, 7 persoane au fost predate elicopterelor SMURD-IGAV, iar 7 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Din numărul total de intervenții, 230 de intervenții au avut loc în zona montană, în urma cărora au fost salvate 311 persoane. De asemenea, 23 de persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 8 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile.

Prin Dispeceratul Salvamont au fost primite, direct, 189 de apeluri prin care se anunțau accidente montane și 12 apeluri care anunțau incendii în zona montană și submontană, restul apelurilor de urgență fiind primite și preluate direct de către salvamontiști prin 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont.

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România activează ca personal operativ de intervenție un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, 300 de salvatori montani angajați, 496 de salvatori montani voluntari, alături de care, circa 350 de salvatori aspiranți și debutanți se află în diverse etape de formare profesională.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine