Acolo ești la mâna naturii, spune Gabriel Băicuș care pleacă vineri spre Pakistan, într-o expediție pe vârful K2, al doilea cel mai înalt munte din lume. Fără șerpași și fără oxigen suplimentar, escaladarea va fi o nouă provocare pentru alpinistul care anul trecut a reușit să urce două vârfuri de peste 8.000 de metri în 24 de ore, fără întoarcere în tabăra de bază. Gabriel Băicuș a vorbit, într-un interviu pentru Ski&Outdoor Magazine, despre expediție, despre temerile legate de aceasta și despre proiectul său Himalaya 148.
Programul expediției pe K2
Reporter: Când începe expediția și cât va dura?
Gabriel Băicuș: Expediția e din 17 iunie dimineața până pe 2 august. Estimez cumva încercarea de urcare a vârfului undeva la sfârșit de iulie, după 20 iulie.
Va fi prima dată drumeția până la tabăra de bază, implică acel zbor cu un avion mai mic din Islamabad către Skardu, apoi o să mergem cu jeep-urile cât o să ne permită drumul de acces. Apoi o să mergem la picior și o să ne aclimatizăm până în tabăra de bază, iar acolo am și opțiunea de a urca pe un vârf de 6.000 de metri, depinde foarte mult de condițiile în care se află, și apoi aclimatizarea propriu-zisă pe muntele K2.
R.: Cine mai participă la expediție?
G.B.: Din România o să merg singur. Bucuria mea și oportunitatea asta cumva am creat-o cu echipa mea din Nepal, în sensul în care și ei vin, colaboratorii mei. Eu, pe lângă expedițiile pe care le fac pentru mine, ofer și consultanță oamenilor care vor să facă expediții în munțIi înalți și în Nepal am o companie locală cu care lucrez pe expediții în Nepal și s-a nimerit de data aceasta să vină și ei în Pakistan, pentru că au clienții lor. Acesta e un mare plus, în sensul în care merg cu oameni pe care îi cunosc, chiar dacă merg singur, pentru că abordarea acestui munte o să fie fără suportul șerpașilor și fără oxigen suplimentar, o să am doar serviciul de tabără de bază inclus.
„Să îmi intind limitele și mai mult”
R.: K2 e un munte „greu”, de ce fără șerpași și fără oxigen? E o provocare?
G.B.: Sigur, sigur e o provocare. Și eu uneori mă întreb de ce. Este o provocare cu mine, cumva după izbânda Everest și Lhotse am zis să îmi întind și mai mult limitele, că până la urmă despre asta e treaba. Nu are legătură cu lumea exterioară, are legătură cu lumea interioară, lumea mea și cumva de asta am setat acest obiectiv măreț ca să îmi întind limitele și mai mult. Sunt o persoană visătoare, îmi place să visez și îmi place să mă ghidez după obiective, cum vezi îndrăznețe.
„Teama de ce nu pot controla eu”
R.: Care e cea mai mare teamă legată de această expediție? Există o astfel de teamă?
G.B.: Cu siguranță, am o teamă și până într-un punct eu consider că teama este bună. Este bună pentru că ea nu te impinge să faci lucruri nebunești, cumva te ancorează în realitate. Există o teamă, o teamă e, cum să zic, lipsa de control a elementelor care nu țin de mine, cum ar fi muntele. Muntele este viu, și muntele K2 este foarte imprevizibil din cauza condițiilor meteorologice, și teama de aici vine, teama de ce nu pot controla eu.
Sunt trei secțiuni pe acest munte mai complicate și cea mai temătoare este secțiunea de la Bottleneck, care este la 8.200 de metri și acolo e un serac foarte mare, se trece pe sub el. Acolo ești la mâna naturii, e foarte imprevizibil și de aici se generează și teama aceasta. Adică lucrurile ce țin doar de mine, de anduranță, de capacitatea de aclimatizare, se pot comtrola, dar sunt aceste elemente care nu țin de mine. Firește că o să-mi ascult corpul, nu o să mă supun unui risc mai mare decât cel la care mă supun deja.
Proiectul Himalaya 148
R.: Expediția pe K2 este parte dintr-un proiect mai mare „Himalaya 148”, prin care ți-ai propus să escaladezi 14 vârfuri de peste 8.000 de metri. Al câtelea este acesta?
G.B.: Acesta ar fi al patrulea. A fost anul trecut Everestul și Lhotse, primul cel mai înalt și apoi al patrulea, și în 2021 urcat pe Manaslu. Era prima dată când ajungeam la 8.000 de metri și atunci am mers fără șerpași, dar Manaslu e un optmiar mai scund și e mare diferență de la 8.100 la 8.600, cât are K2.
Everestul și K2 sunt două vârfuri enigmatice cumva și, într-adevăr, aș fi foarte bucuros să pot să ajung pe K2. Să fluture steagul României acolo și ar fi un sentiment foarte plăcut. De multe ori nici nu realizezi când ajungi acolo realizarea pe care ai făcut-o.
Stil de viață
R.: Au fost pregătiri pentru expediția pe K2?
G.B.: Chestia este că o văd mai degrabă ca un stil de viață, ca o pregătire continuă. Mizez foarte mult pe experiența acumulată în acești 6 ani de când merg în Himalaya. Am urcat pe mai multe vârfuri de peste 6.000 de metri, am avut încercări la vârfuri de peste 8.000 de metri și consider că asta mă ajută foarte mult. Psihicul contează foarte mult pentru o expediție, este drept că și fizicul, dar psihicul… Dacă mintea te sabotează, oricât de puternic ai fi fizic, vei claca și mizez foarte mult pe această chestie.
Eu locuiesc la Brașov de aproximativ 2 ani și acolo cumva m-am antrenat pentru expedițiile trecute, pentru această expediție. Nu pot să spun că am avut un plan strict de antrenament. Ca dovadă încă nu am intrat încă în rol, în expediție, am multe lucruri de lăsat Ok acasă și abia de când ajung o să intru în rolul expediției și o să mă concentrez strict pe expediție.
Drumeție la tabăra de bază Everest
R.: Ce mai urmează anul acesta?
G.B.: Cred că după întoarcere o să mă duc undeva la plajă în Sudul Spaniei.
R.: Din punct de vedere al provocărilor?
G.B.: Nu am încă ceva setat. Cel mai probabil la anul o să fac o drumeție la tabăra de bază Everest. Am niște prieteni care doresc să meargă și aș merge ca și coordonator cu ei. Îmi place mult drumeția la tabăra de bază Everest, e o zonă tare frumoasă. Îmi place mult interacțiunea cu comunitatea sherpa. Chiar am aici o amuletă primită de un preot budist pe care o să o iau cu mine pe K2 ca să mă protejeze de pericole și să fie aproape. Asta ar fi așa, momentan. Multe dintre expedițiile pe care le-am desfășurat au venit pe parcurs, nu mi-am setat niște obiective pe termen foarte lung.
Horia Colibășanu, primul român pe K2
Horia Colibășanu este singurul român care a reușit până acum să urce pe vârful K2. S-a întâmplat în 2004, reușită considerată de mulți drept cea mai mare performanță din alpinismul românesc.
Cunoscut şi sub denumirea de „Muntele Sălbatic”, K2 are o altitudine de 8.611 metri. Gigantul este considerat de mulţi alpinişti ca fiind mai dificil de escaladat decât Everest, din punct de vedere tehnic. Terenul este mai accidentat, cu risc crescut de avalanşă şi vreme imprevizibilă. Sunt condiţii care au făcut ca pe acest vârf să ajungă de zece ori mai puţini alpinişti decât pe Everest.
Despre reușita de anul trecut a lui Gabriel Băicuș, când a urcat două vârfuri de peste 8.000 de metri în 24 de ore, puteți citi aici.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/Gabriel Baicus
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
