Turul României la ciclism: Șase etape și traseu nou

Ediția din 2023 a Turului României la ciclism va avea loc, în perioada 4-10 septembrie, pe un traseu nou în șase etape, față de cinci câte erau în anii anteriori.

Turul României: Șase etape, traseu nou

Federația Română de Ciclism a anunțat traseul complet pentru ediția 2023 a Turului României, care va avea loc în septembrie.

În premieră în istoria Turului României, marea finală se va desfășura pe un traseu nou în București, în jurul Palatului Parlamentului și între Piața Constituției și Piața Unirii.

Mica Buclă, așa cum este supranumită competiția, va evidenția și anul acesta importante zone și obiective turistice din România, precum Cetatea Sucevei, Mănăstirea Voroneț, lacul Bicaz, stațiunea Durău, zona viticolă a Vrancei, Munții Măcinului, dar și localități traversate de Dunăre.

Iată programul celor șase etape:

Prolog = Suceava – 4 sept.

Etapa 1- Suceava – Gura Humorului – Durău – Bicaz – Piatra Neamț – 5 sept.

Etapa 2 – Piatra Neamț – Moinești – Onești – Adjud – Focșani – 6 sept.

Etapa 3 – Contratimp individual – 7 sept.

Etapa 4 – Focșani – Brăila – Pod Brăila – Măcin – Valea Teilor – Tulcea – 8 sept.

Etapa 5 – Tulcea – Hârșova – Giurgeni – Fetești – Roseti – Călărași – 9 sept.

Etapa 6 – București  – 10 sept.

„Descoperim locuri de poveste din România, pe unde va trece turul răspândindu-și forța și energia. Vor fi 935 de km de emoții și momente epice. 25 de echipe, 150 de rutieri vor lupta pentru victoria finală”, a transmis FRC.

„Turul României la ciclism este un eveniment sportiv cu tradiție. Cred că toată lumea își amintește despre istoricul competiției, despre rezultatele sportivilor români în cadrul acesteia și este o bucurie pentru toți faptul că, iată, ea a fost reluată de câțiva ani buni deja și este tot mai valoroasă, de la o ediție la alta. Este un eveniment sportiv important nu doar pentru lumea ciclismului, cea care susține și iubește acest sport, ci pentru toată România, fiind o ocazie perfectă pentru a o promova și a-i descoperi frumusețea”, a declarat Elisabeta Lipă. președintele Agenției Naționale pentru Sport.

În cadrul competiției din acest an vor fi acordate 6 tricouri distinctive:

Tricoul galben – Lider în Clasamentul General

Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte

Tricoul verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor

Tricoul alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor

Tricoul gri – Lider în clasamentul pe echipe.

Ediția de anul trecut a Turului României a fost câștigată de britanicul Mark Stewart. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Federatia Romana de Ciclism

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine