Gabriel Băicuș a ajuns pe Everest. Urmează Lhotse

Alpinistul român Gabriel Băicuș a ajuns sâmbătă dimineața pe Vârful Everest. El a coborât la tabăra 4 și se pregătește deja să urce pe Lhotse, în cadrul proiectul său „Două vârfuri în 24 de ore”.

„Gabriel a atins Vârful Everest la ora 8 dimineața (ora nepaleză) după un traseu super greu și obositor”, este anunțul de pe pagina de Facebook a alpinistului.

Conform postării, Gabriel Băicuș a revenit la tabara 4 pentru putina odihnă și apoi va pleca către Vârful Lhotse, pentru a atinge recordul în cadrul proiectului „Două vârfuri în 24 de ore”.

Gabriel Băicuș încearcă în acest an să ajungă, în mai puțin de 24 de ore, pe cel mai înalt vârf al planetei –  Everest 8848 m și pe al patrulea vârf ca altitudine – Lhotse 8516 m. Detalii, aici.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine