Compania Blue Air a anunțat vineri că își propune să reia zborurile din 10 octombrie, nu din 12 septembrie așa cum anunțase anterior.

Potrivit unui comunicat al Blue Air, conducerea companiei susține că în ultimele 48 de ore vânzările de bilete ai scăzut, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia.
„Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie”, se arată în comunicat.
Mai mult, compania spune că toți furnizorii de servicii esențiale zborurilor au condiționat furnizarea serviciilor de plata datoriilor scadente.
„În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activității de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăți de handling, furnizori de combustibil, autorități de control al traficului aerian, precum și cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air. În urma acestora, Societatea își propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie 2022”, arată compania.
Blue Air anunță toți pasagerii cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate.
Blue Air a anunțat marți că, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului, compania sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.
De atunci, compania Tarom, la solicitarea autorităților, a organizat patru curse speciale de repatriere a românilor afectați de decizia Blue Air.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine