O tânără a murit după ce a căzut 200 de metri în Bucegi

O tânără a murit sâmbătă seara după ce a căzut aproximativ 200 de metri în Munții Bucegi. Salvamontiștii au recuperat trupul victimei.

Potrivit Salvamont, tânăra avea 24 de ani.

Ea ]ncerca să coboare cu prietenii de la Monumentul Eroilor spre Cabana Caraiman, când a alunecat și a căzut aproape 200 de metri pe un vâlcel.

O echipă de 12 salvatori montani, aparținând Salvamont Prahova și Salvamont Bușteni, a intervenit pentru recuperarea trupului victimei.

„Traseul turistic Brâna Caraimanului străbate versantul sud-estic al muntelui și este destinat doar turiștilor experimentați, antrenați și bine echipați. Doar ieri acest traseu a fost accesat de sute de turiști, marea lor majoritate fiind nepregătiți și total neechipați. Chiar în momentul când scoteam trupul tinerei din prăpastie, un părinte își transporta copilul de nici un an în brațe. Am încercat să-i explicăm inconștiența de care a dat dovadă și nu înțelegea nimic din ce-i spuneam. În opinia lui nu gresișe cu nimic…”, arată salvatorii montani.

Salvamontiștii din întreaga țară au primit sâmbătă 14 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență. Au fost primate 4 apeluri pentru Salvamont Brașov, câte două pentru Salvamont Cluj, Salvamont Prahova-Bușteni, Salvamont Hunedoara, Salvamont Mureș, și câte unul pentru Salvamont Sibiu- Salvamont Argeș și pentru Neamț.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 16 persoane, dintre acestea 6 fiind predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 23 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Scris de: Călin Pop

Foto și video: facebook/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine