3 iunie – Ziua Mondială și Națională a Bicicletei

Ziua de 3 iunie a fost proclamată de ONU în 2018 ca fiind Ziua Mondială a Bicicletei. Deși a fost declarată și Zi Națională a Bicicletei în 2020, aceasta este puțin vizibilă în România, fiind marcată doar la inițiativa unor organizații care promovează utilizarea bicicletei.

 

Potrivit unui comunicat al Clubului de Cicloturism Napoca, prin rezoluția 272/72 din 12 aprilie 2018 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, 193 de state membre au adoptat decizia de a institui o Zi Mondială a Bicicletei, ce constituie o recunoaștere la nivel internațional a multiplelor avantaje pe care le aduce o mai mare utilizare a bicicletei ca mijloc cotidian de deplasare în scop utilitar și recreativ, fiind folosită de peste un miliard de oameni.

În rezoluție s-a arătat că bicicleta poate aduce o importantă contribuție la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) din cadrul Agendei 2030, care constituie Strategia de dezvoltare durabilă la nivel mondial pentru următorul deceniu, adoptată de ONU și pe care majoritatea statelor membre au transpus-o în legislația și documentele programatice proprii la nivel național.

ONU mai amintește că bicicleta dovedește de două secole o unicitate în materie de longevitate și versatilitate, că este un mijloc de transport pe cât de simplu și accesibil, pe atât de fiabil, curat și cu impact redus de mediu, cu efecte pozitive în domeniul ecologic și al sănătății publice, iar legătura dintre biciclist și vehiculul său are efecte pozitive indirecte asupra creativitîții, conștientizării problemelor comunitare și de mediu, precum și pe linie de transporturi, educație, sănătate și sport.

Adoptarea acestei rezoluții a ONU este rezultatul și a unor ani de eforturi din partea Federației Europene a Bicicliștilor (ECF) și Alianței Biciclistice Mondiale (WCA), organizații internaționale din care fac parte și CCN si alte organizații de bicicliști din România, prin intermediul Federației Bicicliștilor din România (FBR).

Conform Clubului de Cicloturism Napoca, epidemia Covid-19 a dus la o intensă promovare în statele dezvoltate a utilizării bicicletei, marile metropole realizând chiar sute de kilometri de noi infrastructuri dedicate, pentru a convinge cât mai mulți cetățeni să circule prin oraș intr-un mod prietenos cu mediul și care să asigure nu doar doza zilnică de exercițiu fizic, ci și distanțarea fizica recomandată pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2.

„Din păcate în România nu s-a întâmplat mai nimic practic în perioade de pandemie în acest sens, nici legislativ situatia nu s-a dezghețat, ci doar sunt speranțe prin includerea în PNRR a unor fonduri pentru piste și trasee de biciclete și a adoptării în Parlament a unei discutabile și nu neapărat utile legi pentru așa-zise <drumuri pentru ciclisti> (Legea 85/2022) care aduce doar progrese minore și multă confuzie și care nu are nici acum norme de aplicare, iar pe plan local nici un oraș mare din România nu a făcut vreun pas hotărât probiciclistic, ratând o oportunitate fantastica în perioada în care din cauza măsurilor de prevenție a fost mult mai puțin intens traficul automobilistic și mult mai mulți oameni și-ar fi putut depăși retincența de a începe sau reîncepe să circule cu bicicleta în oraș”, susțin reprezentanții CCN.

Federația Bicicliștilor din România va continua să prezinte public propunerea de „Lege a Bicicletei” la care s-a lucrat din 2016 și pentru a cărei depunere în Parlament nu s-a găsit sprijin politic.

„Va trebui încercat din nou cu actualii parlamentari, în altă abordare”, spun reprezentanții CCN.

Aceștia notează că, în toamna anului 2020, un grup de parlamentari a promovat și Parlamentul a adoptat Legea 277/2020 privind instituirea zilei de 3 iunie ca „Ziua națională a bicicletei”.

„Fără însă să legifereze nimic concret pozitiv în favoarea bicicletei dincolo de acest gest pur simbolic ce nu prea aduce vreun folos practic decât eventual creșterea șanselor ca autoritățile locale să permită ONG-urilor de bicicliști să organizeze manifestări probiciclistice în această zi, cum fac și organizații membre ale Federației Bicicliștilor din România”, mai arată CCN.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine