Michael Tritscher: “Încă de la vârsta de 10 ani visam la Cupa Mondială”

Să începem, deci, cu primii paşi: care este reţeta pentru un tânăr ca să ajungă un schior de top?

Michael Tritscher: Acolo de unde vin eu aproape fiecare copil este membru al unui club de schi local şi fiecare dintre aceşti copii este puternic susţinut de clubul său. Sunt numeroşi foşti campioni care locuiesc în regiunea noastră, iar copiii găsesc în aceştia modele pe care vor să le urmeze. Primul meu contact cu pârtia de schi a fost la vârsta de doi ani! Tatăl meu a fost schior de performanţă, membru al Naţionalei Austriei, coechipier cu legendarul Toni Sailer (Anton Engelbert “Toni” Sailer, triplu medaliat olimpic la J.O. din 1956 la Cortina d’Ampezzo, Italia, considerat şi acum unul dintre cei mai mari schiori ai tuturor timpurilor), iar el, desigur, m-a ajutat şi m-a influenţat decisiv.

Au fost, desigur, sacrificii majore, momente grele, momente-cheie…

Michael Tritscher: Succesul nu a venit imediat, dar la juniorat, am fost suficient de bun pentru a mă menţine în pluton. Încă de la vârsta de 10 ani visam la Cupa Mondială şi acest vis m-a purtat înainte, deşi au fost câteva obstacole: chiar înainte de primul meu concurs de Cupă Mondială am suferit un accident grav la antrenamentul pentru proba de Super G, la Hochgurgl (Austria). Am suferit o ruptură la nivelul rotulei. Dar imediat după recuperare am reuşit prima victorie în Cupa Europei, în Italia. Au urmat alte câteva victorii de cupă europeană la proba de slalom şi, în sfârşit, calificarea pentru concursul de Cupă Mondială de la Sarajevo din martie 1987.

Până în 1995 am fost ferit de accidentări, după care au urmat leziuni ale ligamentelor încrucişate (1995) şi ale ligamentelor rotulei (1996). Am mers mai departe, fără să îmi treacă o secundă prin cap să renunţ la schi.

Momente memorabile, cea mai dulce victorie?

Michael Tritscher: Evident, cea mai mare emoţie am încercat-o în 1991, la Hafjell (Norvegia), când visul meu din copilărie s-a împlinit: prima victorie de Cupă Mondială! Dar cea mai dulce victorie a fost bronzul olimpic la Olimpiada de Iarnă din 1992, la Albertville, în Franţa, mai ales că până la olimpiadă nu am avut un sezon foarte bun. Cele mai grele momente, pentru că au existat, a fost pierderea prietenilor şi colegilor de la echipă care au murit în accidente.

Cum a fost momentul retragerii? Ce a urmat?

Michael Tritscher: Retragerea a venit în ianuarie 1998, după cursa de la Kitzbuhel. Genunchiul meu drept nu s-a vindecat niciodată complet după accidentarea din 1996 şi nu mai puteam schia fără ca durerile să nu fie prezente. Sezonul 1997/1998 a fost marcat de dureri permanente, aşa că opţiunea de a renunţa la schiul de performanţă a devenit evidentă.

A urmat o carieră în antrenorat, am antrenat pentru un an naţionala feminină a Japoniei, am lucrat apoi pentru Salomon Austria şi am fost responsabil cu pregătirea de performanţă a juniorilor timp de trei ani.

Ulterior m-am întors acasă, în Schladming, unde alături de cei doi fraţi ai mei conduc o şcoală de schi şi câteva locaţii specializate în închirierea şi vânzarea de articole sportive. Afacerea a fost de fapt întemeiată de părinţii noştri, aşa că am ştiut întotdeauna că, odată, după ce voi ieşi din marea competiţie, mă voi întoarce să lucrez alături de familia mea. Mă gândesc că, dacă nu ar fi fost afacerea de familie, cel mai probabil şi astăzi aş fi fost implicat în antrenoratul de competiţie.

Cartea de vizită a lui Michael Tritscher:
*  Rezidenţa:  Rohrmoos (Austria)
* Data naşterii: 6 nov 1965
* Locul naşterii: Schladming (Austria)
* Căsătorit cu Uli, au două fete, Sarah (5 ani) şi Andrea (3 ani)
* Competitor de Cupă Mondială, clasat  de 14 ori în primele poziţii în circuitul FIS World Cup.
* Membru al echipei naţionale de striei  între 1984 şi 1998.
* Medaliat cu Bronz la proba de slla Olimpiada de iarnă din 1992 (AlberFranţa).
* Ocupaţie curentă: manager şi instructor de schi cu certificare. Deţine o şcoală de ski şi magazine sport, Schladming şi Rohrmoos.