Folgaria

Centru Folgaria din Alpi
Centru Folgaria

Povestea pe care am auzit-o aici, spusă cu mândrie de unul dintre cei mai în vârstă schiori din zonă, este absolut fascinantă. Mă uit cu ochii mijiți din cauza soarelui puternic la bărbatul înalt din fața mea și încerc să-i ghicesc vârsta. Suntem pe terasa cabanei pe care o deține pe una dintre pârtii, refugio cum li se spune pe aici, Stella d’Italia, la 1.550 de metri altitudine, cu o priveliște năucitoare spre Dolomiți.

Pare să aibă în jur de 60 de ani, dar, după câte îmi povestește, trebuie să aibă mai mult.  Claudio Rech îmi spune că a început să schieze în anii ’50, în anii ‘80 a înființat prima școală de schi din Folgaria, a fost  instructor timp de 30 de ani  și este parte din incredibil de bogata istorie a acestui sport în stațiune.

Primele cristiane pe schiuri din lemn s-au făcut aici (în telemark, bineînțeles, folosindu-se un singur băț foarte lung) la începutul secolului trecut, în timpul Primului Război Mondial. Toți italienii din regiunea Trentino au fost nevoiți atunci să-și părăsească casele și să se stabilească temporar în nord, dincolo de Pasul Brenner (Passo del Brennero), în Austria.  În Folgaria, ca în multe alte sate din zonă, au campat soldații austrieci, armata imperială construind apoi multe fortărețe și baze de antrenament. Una dintre aceste baze (alături de opt fortărețe) a fost constituită în munții de lângă Folgaria, aceasta fiind folosită în special pentru ca soldații austrieci să fie învățați să schieze.

Imediat după război, fermierii italieni întorși la casele lor (pe care nu prea le-au mai găsit în picioare și erau, oricum, golite de orice agoniseală), au găsit schiurile și echipamentul adiacent și au fost curioși să le încerce. Fiind o zonă eminamente agricolă, oamenii nu prea aveau ce face în iernile lungi cu multă zăpadă, așa încât, în scurtă vreme, o mulțime de oameni din zonă știau să schieze. În acest fel, când schiul alpin a devenit o activitate populară pentru elitele Europei, fermierii din Folgaria erau pregătiți să-i învețe pe oamenii bogați de la câmpie care căutau senzații noi.

Istoria acestui sport a continuat să se scrie pe aceleași pante de lângă Folgaria. În 1930-1931, cineva de acolo a avut ideea să lege o sanie, care în mod obișnuit era trasă de cai pe drumurile acoperite de zăpadă, de o frânghie acționată de un motor cu ardere internă, care o ridica la deal, pe una dintre pantele populare printre schiori. A luat naștere, astfel, primul teleschi din Italia și, poate, primul din Europa.

A urmat, apoi, cel de-al Doilea Război Mondial timp în care nimeni nu s-a mai gândit la sport, dar imediat după, în 1947, locuitorii Folgariei au reușit din nou să revoluționeze felul în care se practica schiul alpin: au construit primul telescaun din Italia.  Remarcabil este și faptul că acesta a funcționat până în 1974, când a fost înlocuit cu unul cu două locuri. Acesta din urmă a mai fost reconstruit de două ori, dar și acum funcționează un telescaun pe acea pârtie pe care se schia imediat după război.

La Magnifica Comunita Degli Altipiani Cimbri (Magnifica Comunita este un titlu obținut pentru vitejie și servicii aduse Bisericii în războaie, iar Cimbri definește cultura specifică a acestor oameni care până acum 30 de ani vorbeau limba germană) a continuat linia inovatoare și în zilele noastre: în 1984 toate micile firme care dețineau teleschiuri în zonă au fost cumpărate de un consorțiu în care, alături de companii importante, o parte însemnată o deține și municipalitatea din Folgaria. Apoi,  în ultimii 30 de ani au fost investiți peste 80 de milioane de euro în facilități pentru schi. Și, dacă ne gândim că acum 30 de ani valoarea banilor era cam de patru ori mai mare, suma investită este mult mai importantă.

Acum, Folgaria  are 22 de schi-lifturi moderne care deservesc 74 kilometri de pârtii. Dar are 600 de tunuri de zăpadă artificială, așa încât suprafața se prezintă în condiții perfecte aproape oricând. În lipsa zăpezii naturale, 4 zile de temperaturi scăzute sunt suficiente pentru a acoperi cu zăpadă artificială fiecare metru de pârtie de pe domeniul schiabil. Acest lucru a fost probat în sezonul 2004-2005 când, la mijlocul lui decembrie, nu căzuse niciun fulg.

Astfel, în Folgaria se schiază de la începutul lui decembrie până în martie. Pârtiile nu sunt foarte lungi, însă, abordate la viteză mare, sunt suficient de tehnice pentru a satisface pretențiile și celor mai pasionați. De altfel, echipa națională masculină a Italiei se antrenează aici pentru probele de slalom și slalom uriaș. De menționat că marele campion italian Davide Simoncelli   este un produs al școlii de schi din Folgaria, unde a început, ca junior, acest sport. Dar nu aceasta este direcția pe care se insistă. Folgaria se adresează în primul rând familiilor: altitudine nu foarte mare, pârtii în majoritate de dificultate ușoară/medie prin pădure, interconectate prin pârtii albastre pe care le pot folosi copiii și începătorii, atmosferă liniștită și foarte mult soare. „Schiul în Folgaria e ca o călătorie: totul e altfel, de la o coborâre la alta, de la o pârtie la alta”, îmi spune Daniela Vecchiato, reprezentanta biroului de turism al stațiunii. Și, într-adevăr, datorită faptului că domeniul schiabil este dezvoltat pe lățimea versantului muntos și nu pe înălțime, de la un capăt la altul, totul se schimbă: peisajul, poziția soarelui, consistența zăpezii și chiar arhitectura sau meniul cabanelor de pe pârtii.

Vă mai spun că cea mai importantă competiție pentru juniori din lume, Trofeo Toppolino, la care participă peste 600 de copii din toată lumea, se desfășoară la Folgaria, în fiecare an, în martie. Aproape toți campionii la schi alpin au câștigat acest trofeu când erau încă mici… Această competiție continuă tradiția stațiunii care, în anii ’60, înainte de Cupa Mondială, organiza una dintre cele mai importante curse din Italia.

Însă, acum, așa cum spuneam, Folgaria se adresează în special familiilor aflate în căutarea unei vacanțe de iarnă liniștite, cu mult soare și schi de calitate. De altfel, timp de opt săptămâni pe sezon, sunt disponibile pachete speciale prin care o familie cu patru persoane, de exemplu, plătește 1.200 de euro pentru o săptămână de cazare cu demipensiune pentru toți membrii ei. Skipass-ul pe șase zile va costa în sezonul 2013-2014  153 de euro de persoană la începutul lui decembrie, ultimele trei săptămâni din ianuarie și la mijlocul lui martie, 181 de euro din 3 februarie până în 9 martie și 198 de euro în sezonul de vârf, între 22 decembrie și 7 ianuarie.  În afara acestei perioade, copiii până la opt ani însoțiți de un părinte plătitor schiază gratuit (singurul loc în care am fost eu până acum și care oferă o limită de vârstă atât de ridicată pentru gratuitate). Pe de altă parte trebuie să remarc liniștea deplină care cuprinde seara stațiunea. Există un club și un pub, în rest doar restaurante, astfel că posibilitățile de distracție pentru cei tineri sunt destul de limitate (exceptând situația în care mergeți într-un număr suficient de mare). Dar liniștea poate fi încă un argument care să atragă familiile.

E foarte important, de asemenea, că patru aeroporturi importante pentru zborurile low-cost din România (Milano-Bergamo, Milano-Malpensa, Veneția-Treviso și  Verona) sunt la mai puțin de două ore distanță, iar sâmbăta și duminica se organizează transferuri la sub 40 de euro dus/întors. Și mai există o particularitate care merită scoasă în evidență: toate facilitățile din zonă sunt adaptate pentru persoanele cu dizabilități și există o școală de schi care se adresează acestei categorii de persoane, indiferent de handicapul pe care îl prezintă. Dar asta va fi o altă poveste într-un număr viitor.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine