Schi în Dubai

Dubai este o destinaţie turistică tot mai populară printre români. Aproape pentru oricine Dubaiul este sinonom cu clima caldă, deşertică şi plajele însorite. Dar ştiaţi că, dacă mergeţi în Dubai puteţi să schiaţi sau să vă daţi cu placa pe cinci pârtii diferite dintre care una neagră?

Complexul Ski Dubai este prima staţiune indoor de schi din Orientul Mijlociu. Investiţia totală pentru acest proiect, demarat în anul 2005, s-a ridicat la aproximativ 400 de milioane de dolari. Suprafaţa complexului este de peste 22 de mii de metri pătraţi, adică echivalentul a 4 stadioane de fotbal.

Schi Dubai
Schi în Dubai

Aici sunt disponibile cinci pârtii, cu o capacitate simultană de 1500 de turişti. Cea mai mare pârtie de la Ski Dubai are 400 de metri lungime şi o diferenţă de nivel de 60 de metri. Suficient cât să poată fi clasificată ca pârtie neagră. Practic, aceasta este prima şi singura pârtie neagră acoperită din lume, iar pentru ca zăpada să nu se topească, temperatura din interior este menţinută la -1, -2 grade celsius.

De asemenea, pe lângă cele cinci pârtii, complexul acoperit mai cuprinde şi o zonă de snowboarding, cu un quarter pipe lung de 90 de metri şi un snow park interactiv, ideal pentru familii cu copii; desigur, şi acesta deţine un record. Cu cei 3.000 de metri pătraţi ai săi, este cel mai mare snowpark acoperit din lume.

Schi Dubai snowboarding
Snouwboarding în Dubai

La Ski Dubai sunt disponibili şi instructorii de schi sau snowboard, iar pentru a ajunge mai uşor în vârful pârtiilor, complexul este dotat cu un telescaun şi un teleschi. Şi, de vreme ce staţiunea de schi indoor din Dubai este în mijocul deşertului, pasionaţii sporturilor de iarnă nu trebuie să-şi ducă, neapărat, propriile lor echipamente. În taxa de intrare este inclusă şi închirierea echipamentul necesar.

Pentru că vorbim de schi în mijlocul deşertului, tariful este unul pe măsură: 700 de lei pentru o persoană, vreme de doua ore. La această sumă se adaugă şi skipass-ul, care, pentru o întreaga zi, costă până la 290 de lei pentru adulţi şi biletul de acces în snow park; încă 190 de lei pe zi pentru un adult.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine