Slide and Freeze: Un concurs nebun la Arena Platoș

Final spectaculos pentru acest sezon de schi la Arena Platoș. Ultimul eveniment organizat este unul mai puţin firesc pentru o pârtie. Asta pentru că este vorba despre o… bălăceala. Dar ce-i drept, nu una aşa cum va imaginaţi. Ci una specială.

Duminică, pe 16 martie, va avea loc concursul „Slide and Freeze”. Este vorba despre o competiţie a temerarilor. A celor care nu se tem de frig sau de pojghiţa de gheaţă de pe lac. A celor care ştiu că se pot încălzi după, cu un shot de Jager. A celor care pot să îşi imagineze o construcţie care să străbată în acvaplanare cei 10 metri lungime ai lacului. A celor care au curajul să treacă în viteză, pe schiuri sau pe placă suprafaţă apei. Aţi înţeles, nu? Cu alte cuvinte, „adevăraţii temerari se bagă la Slide and Freeze. Restul cotcodăcesc„, spun organizatorii celui mai trăznit concurs organizat în acest an pe pârtiile din România.

Suntem la cea de-a două ediţie a concursului Slide and Freeze. Anul trecut au participat aproximativ 10 echipaje cu ambarcaţiuni care mai de care mai… avangardiste. Anul acesta, pentru că este ceva mai cald afară, sperăm să vină şi mai mulţi temerari să facă o baie pe pârtie. În principiu, Slide and Freeze marchează sfârşitul de sezon, dar dacă va mai ninge, la Arena Platoș se va schia şi în perioada următoare„, a declarat Cristina Badiu, director de marketing al domeniului schiabil.

Startul competiţiei va fi dat duminică, 16 martie, la ora 13.00. Până atunci, încrierile se pot face la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro. Dar şi cei mai… „comozi” pot să se înscrie. Chiar înainte de concurs, în apre-ski. Principiul este unul cât se poate de simplu: „Ambarcaţiunile” vor fi lansate pe pârtie şi vor trebui să treacă peste un lac de 10 metri. Cine trece, merge mai departe şi în tura următoare lansarea se face mai de jos. Şi tot aşa, până când nu mai trece nicio „barcă”. Iar regula se aplică şi pentru oameni.

Pentru efortul depus, pentru că sunt temerari, dar mai ales pentru cea mai bună „construcţie”, premiul pus la bătaie este de 500 de lei. Plus poveştile pe care fiecare participant le va spune prietenilor când se va întoarce acasă. Şi ca să va faceţi o idee cât mai bună despre ce este vorba, iată cum a fost anul trecut la Slide and Freeze la Arena Platos:

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine