Primul snowboard produs cu o imprimată 3D

Plăcile de snowboarding sunt realizate în fabrici, pe linii de producţie robotizate şi, desigur, cu multe unelte. Cel puţin aceasta este regula de la care cei de la Signal nu s-au abătut nici acum. Au produs primul snowboard cu ajutorul unei imprimante 3D.

Cei de la Signal Snowboards sunt cunoscuţi pentru că încearcă mereu materiale şi metode noi de a face un snowboard. Şi cum primele pe lista lor de experimente sunt acele materiale care la prima vadere par că nu sunt deloc potrivite pentru plăcile de snowboard, acum au încercat sa folosească pentru ele un praf pe bază de carbon. Practic este vorba despre materia prima folosită de iomprimantele 3D.

Pentru a produce prima placă de snowboard cu ajutorul unei astfel de imprimante, băieţii de la Signal au scanat mai întâi o placă de snowboard produsă prin metode tradiţionale. Apoi, cu ajutorul unui computer, au intreodus datele obţinute în imprimantă şi au început treaba. Dar pentru că imprimanta nu putea printa întreagă placă dintr-o singură bucată, proiectanţii care i-au ajutat în acest experiment au împărţit placa în mai multe piese.

După ce fiecare dintre acestea a fost gata, le-au asamblat, le-au dat cu răşină şi pentru mai multă rigiditate şi rezistenţă, cei de la Signal Snowboards au ataşat şi trei tije metalice pe lungimea plăcii de snowboard. Evident, experientul s-a incheita cu testarea noii plăci de snowboard. Şi în mod surprinzător, aceasta a rezistat cu brio. Nu s-a rupt, nu s-a fisurat, nu s-a îndoit prea tare.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine